Elena Udrea rămâne internată în spital, după operația de urgență. Care este starea fostei ministre

Elena Udrea se află în continuare internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență, duminică, 29 iunie 2025. Fostul ministru al Turismului a ajuns pe mâinile medicilor din cauza unor dureri intense în zona abdominală. Diagnosticul primit a fost de colecistită acută liziatică, motiv pentru care s-a decis intervenția chirurgicală pentru a preveni eventualele complicații.

Cum se simte Elena Udrea, după ce a fost operată de urgență / foto: arhiva Click!
Cum se simte Elena Udrea, după ce a fost operată de urgență / foto: arhiva Click!

Operația a avut loc duminică dimineață, 29 iunie, iar Elena Udrea, în vârstă de 51 de ani, a fost transportată de la penitenciar direct la unitatea medicală. În prezent, ea se află pe secția de chirurgie, unde primește îngrijiri medicale.

Evoluţia favorabilă, pacienta rămâne momentan internată pe secţia de chirurgie”, a declarat luni dimineaţă, pentru News.ro, dr. Andrei Ilinca, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, intervenția a fost una minoră, fără riscuri majore pentru viața pacientei. „Intervenţie chirurgicală minoră, fără a exista vreun moment în care viaţa pacientei să fie în pericol” și „operaţia a decurs fără probleme, existând posibilitatea ca aceasta să fie externată în cursul zilei”, au transmis reprezentanții instituției.

Ce a spus Adrian Alexandrov

Seara trecută, Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea în vârstă de 38 de ani, a făcut primele declarații despre starea ei post-operatorie. El a menționat că intervenția s-a desfășurat cu succes și că așteaptă să vorbească cu ea cât de curând.

Tocmai ce am schimbat câteva cuvinte cu domnul doctor de la Spitalul Județean. A zis că operația a decurs foarte bine și că, momentan, fiind sedată, așteaptă să se trezească, se odihnește și sper ca în seara aceasta să mă pot auzi cu ea la telefon”, a spus Alexandrov, pentru România TV.

Între timp, marți, Judecătoria Ploiești are programat un termen în dosarul privind cererea de eliberare condiționată formulată de Elena Udrea. Aceasta execută în prezent o pedeapsă de șase ani de închisoare, în cadrul Penitenciarului pentru Femei Târgșorul Nou, județul Prahova.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
telefon, foto shutterstock jpg
casa curte gradina e1697701301648 webp
masacru paste captura video jpg
Cozonac cu aluat oparit 696x392 jpg webp
thumbnail Lenjerii de pat din bumbac  jpg
pexels liza summer 6383191 jpg
Masa de Paste, foto Shutterstock jpg
oua freepik jpg
image
image