Engleza îşi va pierde statutul de limbă oficială a instituţiilor europene

Ultima actualizare:

    Președintele Parlamentului European că engleza nu va mai fi limbă oficială după ieșirea marii Britanii din UE
Președintele Parlamentului European că engleza nu va mai fi limbă oficială după ieșirea marii Britanii din UE

Preşedintele Comisiei Parlamentului European pentru Afaceri Constituţionale, Danuta Hubner, a avertizat luni că engleza nu va mai fi o limbă oficială a UE, dominantă în cele mai multe instituţii europene, potrivit news.ro. Și asta, după ce Marea Britanie va ieși din blocul comunitar.

Acelaşi mesaj vine şi din parte Comisiei Europene, care a luat deja primii paşi pentru a elimina engleza din comunicările oficiale ale instituţiei, scriu Politico.eu şi Wall Street Journal.

Engleza este una dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene pentru că Marea Britanie a susţinut că engleza este limba vorbită la nivel naţional. Însă, odată ce Marea Britanie părăseşte blocul comunitar, statutul de care s-a bucurat engleza ar putea să dispară.

„Avem o reglementare care prevede că fiecare stat UE trebuie să desemneze o limbă oficială. Irlandezii au desemnat galica, în vreme ce maltezii au înregistrat malteza, deci doar Marea Britanie a numit engleza limbă oficială. Dacă lipseşte Marea Britanie, atunci lipseşte şi limba engleză”, a explicat Hubner.

Engleza este folosită drept limbă de lucru în cele mai multe instituţii europene, fiind chiar o limbă dominantă.

Reglementarea ar trebui să fie modificată de statele membre, dacă acestea doresc să păstreze limba engleză în instituţiile UE.

Însă, reglementarea nu precizează dacă un stat membru poate să aibă mai multe limbi naţionale, iar de această scăpare legislativă ar putea să profite Irlanda şi Malta pentru a menţine engleza în instituţiile europene.

Între timp, Comisia Europeană a început deja să folosească, în special, franceza şi germana în comunicările externe, ca o mişcare simbolică de protest faţă de alegerea britanicilor de a părăsi UE.

Mai mult, preşedintele Consiliului Regional din Toscana, Eugenio Giani, a cerut ca italiana să devină una dintre limbile oficiale ale UE.

„Nu ne-am apărat limba aşa cum ar fi trebuit, atât pe continentul european, cât şi în lumea întreagă”, a declarat Giani.

În discursurile sale în faţa parlamentarilor, Jean-Claude Juncker se va adresa doar în germană şi franceză.

De asemenea, primarul localităţii franceze Beziers a cerut UE să abandoneze limba engleză, care nu mai are nici o legitimitate după referendumul pentru Brexit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net