Episcopul de Huși și alți 8 preoți, amendați după ce au participat la un eveniment privat. Ce spun înalții prelați

Ultima actualizare:

    Restaurantul în care au fost găsiți preoții Foto: vremeanoua.ro
Restaurantul în care au fost găsiți preoții Foto: vremeanoua.ro

Nouă preoți din Bârlad, printre care și episcopul de Huși, au fost amendați după ce au fost găsiți într-un restaurant din oraș, participând la un eveniment privat. Polițiștii i-au sancționat cu 6.500 de lei.

Episcopul de Huși, PS Ignatie, protopopul de Bârlad Vasile Lăiu și alți 7 preoți din oraș au fost chemați de patronal unui restaurant să sfințească un salon recent renovat. Însă, când oamenii au văzut că la localul respective se adună mai mulți clerici, în situația în care din 5 martie sunt interzise orice activități în interiorul restaurantelor în Bârlad, au anunțat autoritățile, scrie vremeanoua.ro.

Ce spune Poliția  

„În cursul zilei de 8 martie a.c., începând cu ora 20:10, polițiștii Poliției Municipiului Bârlad, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au sistat derularea unui eveniment privat, organizat într-un restaurant, amplasat pe strada Primăverii, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, cu participarea a 9 persoane. Ca urmare a celor constatate, polițiștii și jandarmii care au descins la fața locului au aplicat, față de administratorul localului și față de participanții identificați, 10 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.”

Înalții prelați spun că nu a fost vorba despre nici un eveniment, ci doar despre sfințirea unui salon al restaurantului. Protopopul Vasile Lăiu spune chiar că PS Ignatie nu a participat la această slujbă de sfințire, ci că acesta doar a trecut pe acolo pentru a se scuza că este chemat la Episcopie. Protopopul a explicat cum s-au desfășurat lucrurile: „Nu a stat nici 5 minute, a plecat că avea treabă la Huși la Episcopie, iar acolo la slujba de sfințire am rămas eu cu vreo șase preoți din parohiile din Bârlad. Am fost solicitați, că tot nu era activitate la restaurant, fiind închis, să sfințim sala mică, din acest restaurant, care are mobilă nouă. Și ne-am trezit cu poliția. Domnul Rotaru a făcut o slujbă de binecuvântare a sălii mici și am fost doar vreo șase persoane. Preasfințitul a avut programat ceva și nu a stat, nu era acolo când a venit poliția. Am fost legitimați, ne-au luat datele, probabil că urmează să fim amendați, ce să facem? Astea-s riscurile! Erau și polițiștii uimiți, că au fost informați de altceva .. că ar fi petrecere. Au fost au văzut… să își facă poliția treaba, ce să facem noi?”. 

Citește și: 

Primul preot sancționat de autorități. Un prelat din Râmnicu Vâlcea a primit o amendă de 20000 de lei pentru o slujbă

Scaunul de Episcop al Huşilor, urmărit de ghinioane. Corneliu Bârlădeanu, acuzat de viol, Ignatie, bolnav de COVID 19

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net