«Eu am vândut biletul de 4,5 milioane €!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Noroc cu carul! Asta a avut românul care de duminică seara e mai bogat cu 4,5 milioane de euro. Câştigătorul de la extragerea Loto 6 din 49 nu a revendicat încă premiul, dar Click! a găsit-o pe femeia care a vândut biletul norocos.

Cu doar 14,5 lei, a câştigat o avere! Vestea a făcut înconjurul ţării, iar agenţia 18-56 din Târgu Jiu unde s-a jucat biletul a devenit celebră. Ieri, la agenţia din cartierul Obreja am găsit-o pe Luisa Cioplea, cea care a vândut biletul de 4,5 milioane de euro.

Tânăra mărturiseşte că a rămas uimită când a auzit că tocmai la ea s-a nimerit marele câştigător.

Vânzătoarea recunoaşte că, la început, nu a crezut că a picat norocul din senin peste ea, deşi, pe uşă la intrare chiar are o hârtie pe care a scris cu litere mari „Nu ocoliţi norocul!"

La ceva vreme după tragerea de duminică seara am început să primesc SMS-uri prin care prietenii îmi spuneau că la mine la agenţie s-a câştigat biletul norocos. Nu am crezut până când nu a trecut cineva prin faţa agenţiei şi chiar mi-a zis că sunt oameni strânşi aici, care aşteaptă să vadă cine e câştigătorul. Eu nu am venit, pentru că oricum era în afara programului şi nici pe câştigător nu-l ştiam", ne-a declarat vânzătoarea. Luisa Cioplea mai spune că nu are idee cine e câştigătorul şi, de altfel, până aseară la închiderea ediţiei, norocosul nu venise la agenţie pentru a afla cum poate intra în posesia premiului.

„Probabil că este o persoană mai emotivă sau cine ştie, poate se teme de un asemenea câştig. Poate să fie vreun turist care să fie cine ştie pe unde acum şi să fi jucat biletul fiind în trecere prin Târgu Jiu. Oricum, suma este una uriaşă", a mai spus Luisa Cioplea.

Şi ei au luat potul la 6 din 49

 Pe 13 octombrie 2011, Gheorghe D., din Bucureşti, a cumpărat un bilet deja completat, l-a validat, iar după câteva ore nu mică i-a fost mirarea să afle că a câştigat 7,2 milioane de euro. O parte din bani i-a băgat la bancă, iar cu restul a cumpărat două case.  În 2008, Mihai Cazacu din Iaşi, a câştigat 3,8 milioane de euro. Banii i-a investit în firma sa de construcţii, dar şi într-o colecţie de maşini de lux.  Cristian Constantin, din Călăraşi a câştigat în 2007, 10 milioane €. În doi ani, banii au fost făcuţi praf, după ce milionarul a cumpărat mai multe maşini de lux, a investit în fotbal şi a împrumutat diverse persoane.  În 2003, un adolescent de 17 ani, din Suceava, a câştigat potul cel mare: 1,3 milioane de dolari. Dan Amariei a fost mână largă şi le-a cumpărat celor patru fraţi câte o garsonieră şi maşini. Primul mare câştigător la Loto, după 1989, a fost Gabriel Bobic. Acesta a luat, în anul 1995, circa 600.000 $.

Au câştigat 189 milioane de euro, dar au rămas oameni simpli

Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap! Au spus britanicii Adrian (41 de ani) şi Gillian Bradford (40 de ani) când au aflat că au câştigat la loteria Euromillions 189 de milioane de euro (853 de milioane de lei).

Chiar dacă Gillian vrea să renunţe la slujba ei de asistentă medicală, Adrian vrea să continue să muncească la magazinul de articole muzicale pe care îl deţine cu un prieten.

Gillian şi Adrian Bradford  nu duc o viaţă extravagantă

simeon stalpnicul png

După ce au devenit milionari, cei doi au fost în concediu însoţiţi de copiii lor Aimee, 6 ani şi Cameron, 4 ani, călătorind cu o cursă low cost Easyjet şi cazându-se în condiţii de oameni normali. Au vrut să îi dea prietenului lui Adrian „vreo 2,5 milioane de euro", dar a refuzat.

Singura extravaganţă pe care au făcut-o a fost închirierea unui elicopter cu care să meargă la Olimpiadă. Cei doi nu vor să se schimbe deloc, vor continua să mănânce „şuncă şi ceapă, nicidecum caviar". Vor să mai facă o donaţie în contul unei asociaţii şi să îşi ia un Audi A6.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net