Evacuare de urgență la Vâlcea. 38 de persoane au fost scoase din case din cauza unui incendiu

Evacuare de urgență la Vâlcea. 38 de persoane au fost scoase din case din cauza unui incendiu

Panică în această dimineață în Vâlcea. Un incendiu violent a izbucnit la subsolul unui bloc. 38 de persoane, 34 adulți și 4 copii, au fost evacuați în această dimineață dintr-un bloc din municipiul Râmnicu Vâlcea din cauza unui incendiu izbucnit la subsolul imobilului. Pompierii au intervenit, iar evacuarea locatarilor s-a făcut la timp și în siguranță. Pe scara scării fumul era foarte dens. 

Incendiul a izbucnit la subsolul blocului

pompieri incendiu jpeg

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, flăcările s-au declanşat la subsolul blocului, unde se aflau depozitate deşeuri. 

Din cauza fumului dens, concomitent cu operaţiunile de stingere, au fost evacuați toți locatarii, 34 de adulţi şi 4 copii.

La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cauza incendiului fiind în curs de stabilire.

Nu se cunoaște cauza incendiului

Incendiul a fost în scurt timp localizat și a fost stins. Pompierii au trasmis că nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Nu au fost persoane intoxicate sau care să necesite asistenţă medicală.

După evacuarea fumului de pe casa scării, locatarii s-au întors în apartamente.

Conform reprezentanţilor ISU, au ars aproximativ 100 de kg de deşeuri menajere.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

"Echipajele operative sosite la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta la deşeuri menajere depozitate în subsolul blocului. Din cauza fumului dens, concomitent cu operaţiunile de stingere, s-a început evacuarea locatarilor. Incendiul a fost localizat şi lichidat în scurt timp de la sosirea pompierilor militari, în limitele găsite. Au fost evacuate 38 de persoane (34 de adulţi şi patru copii) şi un animal de talie mică. După evacuarea fumului de pe casa scării, locatarii s-au întors în apartamente. Au ars aproximativ 100 de kg de deşeuri menajere", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
indulcitori zaharina shutterstock 2650304821 jpg
somon jpg
joenomias hamburger 2683042 jpg
1 tratamentul miraculos care te scapa de varice in 30 de minute jh2n jpg jpeg
1 sos de usturoi homemade jpg jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
west nile jpg
image
image