EXCLUSIV! A plecat la oraş să se facă şofer, dar a ajuns condamnat la moarte

Ultima actualizare:

    Ionuţ Gologan este considerat, în satul natal, un copil bine-crescut (Foto: Facebook)
Ionuţ Gologan este considerat, în satul natal, un copil bine-crescut (Foto: Facebook)

Sentinţă cumplită! La numai 21 de ani, românul Ionuţ Alexandru Gologan a fost condamnat la moarte, marţi, de Înalta Curte din Malaezia pentru trafic de droguri. În bagajele lui s-au găsit 1.494 de grame de metamfetamină. Reporterii Click! au fost, ieri, acasă la Ionuţ, în Telega de Prahova. Vecinii lui sunt şocaţi şi spun că după o copilărie grea, Ionuţ a plecat în străinătate ca să-şi facă o viaţă mai bună.

În ziua de 26 iunie, la ora 11.55, anul trecut, Ionuţ Alexandru Gologan a fost reţinut pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, aflată la 8.631 km de casă, după ce i-au fi fost descoperite droguri în bagaje.

Marţi, 15 octombrie 2013, judecătorul Datuk Akhtar Tahir l-a condamnat pe Ionuţ la moarte prin spânzurare. Potrivit publicaţiei locale "New Straits Times", românul a ascultat verdictul necruţător cu un zâmbet încremenit pe faţă. Încremeniţi sunt şi cei care îl cunosc pe tânăr, vecinii, foştii profesori şi mai ales familia din Telega. Pe strada Buştenari toată lumea ştie deja povestea "mafiotului Gologan".

Aici a învăţat Ionuţ primele opt clase şi a avut numai note bune

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Bunica lui Ionuţ locuieşte acum în casa din care băiatul a plecat acum un an şi jumătate

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Nimeni nu crede, toată lumea se miră! Bătrânele îşi fac cruce cum "ăla mic a lu' Gologan" a plecat la oraş la Câmpina să se facă şofer şi a ajuns mafiot ca în filme. La numărul 1125 este casa unde locuia Ionuţ atunci când venea în România. Acum, acasă este doar bunica Jenica, cea care l-a crescut, o femeie distrusă de durere. "Ultima oară a fost în ţară acum un an şi jumătate şi zicea că se duce să muncească în Germania, împreună cu doi băieţi din Câmpina. Nu ştiu cum a ajuns în ţara aia cu nume ciudat, dar tot îi trimitea poze lu ta-su, Mitel, de pe diverse aeroporturi", ne-a spus, privind în gol, bătrâna de 79 de ani.

Despre Ionuţ toată lumea din localitate nu are decât cuvinte de laudă. Nimeni nu înţelege cum de s-a petrecut transformarea acestui copil, din cuminţenia întruchipată, în interlopul periculos de azi. Ion Stoican şi cei doi băieţi ai săi locuiesc chiar peste drum de casa familiei Gologan şi cunosc foarte bine istoria lui Ionuţ.

"Nu găsiţi pe nimeni să spună că au fost probleme cu el. Ce s-a întâmplat acolo, departe de ţară, nu ştie nimeni, dar ştiu că avea probleme cu legea, că asta spunea ta-su la toţi", ne-a mărturisit Ion Stoican. "N-am bănuit niciodată ce o să ajungă, pentru că era un băiat foarte liniştit, care învăţa bine, îi plăcea şcoala, dar avea mari probleme acasă care-l distrugeau", povesteşte profesoara de română, Magdalena Gurgu, care i-a fost dirigintă.

Şi cea care i-a călăuzit paşii în primii ani de şcoală, învăţătoarea Maria Geangu, îşi aduce aminte cu plăcere de elevul Gologan. "Mama l-a părăsit de mic şi şi-a întemeiat o altă familie, la Câmpina. Tatăl era prieten cu alcoolul şi nu se ocupa de copil, plus că nu avea serviciu, era zilier în localitate. Micuţul a rămas în grija bunicii care se chinuia, dar l-a scăpat din mână. Era cel mai necăjit din clasă, mereu marcat de viaţa pe care o ducea", îşi aminteşte Maria Geangu. În timp ce Ionuţ aşteaptă schimbarea norocului său într-o celulă, la mii de kilometri de România, în Telega de Prahova, despre care temnicerii săi nici n-au auzit, zeci de oameni se roagă la Dumnezeu şi aşteaptă salvarea sufletului copilului bun şi cuminte, care a plecat de acasă pentru a-şi face o viaţă mai bună.

Ambasadorul român din Malaezia, chemat de urgenţă la Bucureşti

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, ieri, că, potrivit informaţiilor furnizate de Ambasada României la Kuala Lumpur, a fost declanşată procedura apelului împotriva hotărârii de condamnare la moarte a românului. "MAE menţine, de asemenea, contactul permanent cu acesta şi cu avocatul său, dar şi cu membrii familiei sale şi mai ales cu autorităţile locale. Mai mult, MAE a dispus convocarea la sediul ministerului a reprezentantului Ambasadei Malaeziei la Bucureşti la nivel de secretar de stat pentru a transmite un apel către autorităţile malaeziene pentru evitarea pedepsei capitale pentru cetăţeanul român, din perspectiva faptului că statele din Uniunea Europeană au renunţat la această sancţiune maximă.

Maria Băjenaru (53 de ani), desenator tehnic: "Cred că este o pedeapsă mult prea aspră. Ar trebui să le mai dea o şansă de reabilitare traficanţilor de droguri. Poate, doar dacă recidivează să se ajungă la o astfel de sentinţă, dar chiar şi aşa moartea nu este soluţia."

Doiniţa Baraicanu (34 de ani), analist serviciu clienţi: "Pentru trafic de droguri este exagerată pedeapsa. Mai bine îi dădeau câţiva ani buni de detenţie şi poate se învăţa minte. Să fie pedepsiţi cu moartea criminalii în serie şi pedofilii, inclusiv cei de la noi."

Oana Gavrilă (25 de ani), relaţii publice: "Ar trebui să ne uităm atent la un lucru, şi anume că-n aceste ţări în care se aplică pedeapsa capitală numărul infracţiunilor este în scădere. Asta înseamnă că e benefică, dar trebuie luat în calcul şi mentalitatea celor de acolo."

Marian Pă­tru (57 de ani), recepţioner: "Ai greşit, plă­teşti! Dacă a ajuns acolo şi făcea trafic de droguri înseamnă că ştia şi ce riscă. Poate ar trebui să aplicăm şi noi astfel de măsuri."

Gabby Tennis a scăpat de injecţia letală la 4 ani de la sentinţă

În iunie 2003, românul Gabby Tennis, de 29 de ani, îngrozea America şi lumea întreagă cu o crimă oribilă. Bărbatul a pătruns în vila unui veteran cu handicap locomotor, Albert Vessella, de 91 de ani, din Hollywood SUA, şi l-a bătut cu bestialitate, până ce acesta a murit. În tot acest timp, complice i-a fost iubita sa, Sophia Adams, atunci în vârstă de 16 ani.

Gabby Tennis l-a jefuit pe Albert Vessella, pentru că avea nevoie de bani ca să plătească pentru mâna viitoarei sale soţii, potrivit unui obicei ţigănesc. Tennis a fost judecat, iar, în cadrul procesului său, care a început în 2005, acesta a ales să se reprezinte singur. Tot atunci, românul şi-a recunoscut crima şi a fost condamnat la moarte. Şi prietena lui, Sophia Adams, a primit o sentinţă de zece ani, pentru complicitate. Românul a fost iertat însă de judecători. În 2009, un juriu i-a comutat pedeapsa în închisoare pe viaţă.

Salam nu face puşcărie pentru cocaină?

Florin Salam nu-şi bate capul prea tare cu ancheta procurorilor. A recunoscut fără să ezite că s-a drogat, ştiind că majoritatea celor care sunt acuzaţi de deţinere de droguri pentru consum propriu scapă fără să facă măcar o zi de puşcărie. Consumul de droguri nu e infracţiune în România, însă deţinerea lor pentru consum propriu se pedepseşte în funcţie de tipul de stupefiant.

Florin Salam este acuzat de deţinere de droguri în vederea consumului, care potrivit legii se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani, însă pentru o astfel de învinuire este necesar să se fi găsit droguri. Chiar şi aşa, manelistul şi-a recunoscut vina, iar asta îl poate ţine departe de gratii, pentru că de cele mai multe ori aceste dosare nici nu ajung la instanţă. Mai mult, legea prevede în cazul unei persoane care a săvârşit infracţiunea de deţinere de droguri includerea acesteia în programul de asistenţă a consumatorilor de droguri.

Dacă până la pronunţarea hotărârii, inculpatul se duce la consiliere, Instanţa poate să nu-i aplice nici o pedeaspă sau să amâne aplicarea ei. Aceste prevederi din lege îi sunt favorabile manelistului, însă nu şi ancheta care îi vizează acum familia. Protecţia Copilului s-a autosesizat după ce cântăreţul a recunoscut că s-a drogat. Asistenţii sociali au fost de două ori acasă la Salam, manelistul riscând să rămână fără custodia celor doi copii minori, fata de 13 ani şi băiatul de 9 ani. (Adina Bucur)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net