Explozie la uzina de armament Plopeni: Cel puţin 16 persoane sunt rănite!

Ultima actualizare:

O explozie de proporţii a avut loc la fosta uzină de armanent din Plopeni Prahova. Incidentul s-a produs în cursul orei 13.20, la faţa locului ajungând în scurt timp opt amubulanţe, patru autospeciale cu apă şi spumă şi mai multe echipaje SMURD, potrivit România TV.

Până la această oră, peste 16 victime au ajuns la spital, existând mai multe persoane intoxicate cu fum, o persoană cu un politraumatism şi numeroşi oameni care au prezentat atacuri de panică. În acelaşi timp, zece persoane au refuzat transportul la spital, cu toate că au fost rănite uşor.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Marina Dinu, deflagraţia s-a produs la o fabrică de cafetiere. Din primele date, 13 persoane au suferit arsuri, şase dintre ele fiind duse la spital cu autoturisme particulare, şapte fiind transportate cu ambulanţe ale SAJ şi SMURD.

Pompierii încearcă în prezent să stingă incendiul, iar autorităţile încearcă să determine cauza exploziei. Conform primelor informaţii, deflagraţia a avut loc la o secţie care producea marfă pentru export Italia, fiind vorba de o acumulare de gaze în zona cuptoarelor în care se toarnă piese. Se vor face cercetări la faţa locului şi expertize ale specialiştilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lucian mandruta jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net