Extremiștii maghiari plănuiau un atac terorist de amploare în Ardeal

Ultima actualizare:

    Istvan Attila Beke și Zoltan Szocs au fost trimiși în judecată pentru terorism
Istvan Attila Beke și Zoltan Szocs au fost trimiși în judecată pentru terorism

Membrii grupării extremiste „64 de Comitate - HVIM” plănuiau un atac cu bombă de și mai mare amploare în Ardeal, după cel de Ziua Națională. Procurorii DIICOT au interceptat discuții între simpatizanții mișcării conduse de Istvan Attila Beke şi Zoltan Szocs, care arată că erau puși pe fapte de natură să dinamiteze relațiile dintre românii și maghiarii din Transilvania.

Beke Istvan şi Zoltan Szocs au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT, ieri, în dosarul în care sunt acuzaţi că intenţionau să detoneze un dispozitiv exploziv artizanal în timpul manifestaţiei de Ziua Naţională a României, la Târgu Secuiesc, în judeţul Covasna. Cei doi au și mai multe probleme, întrucât anchetatorii au aflat că gruparea din care fac parte mai plănuia atacuri cu caracter terorist în inima României. Extremiștii maghiari intenționau să arunce în aer magistrala de transport a gazelor naturale din Ardeal. Atacul ar fi trebuit să aibă loc pe 25 decembrie, de Crăciun, pentru a sabota sistemul național de alimentare cu gaze naturale. Iată o parte din discuții:

Voce 1: Am zis că ar trebui acţiuni mai dure (...).

Voce 2: În ceea ce priveşte harta de gaze(…) dacă ruşii închid… de fapt, ucrainenii, că prin Ucraina trece conducta dublă de gaze, conducta de tranzit… Una din ele a fost aruncată în aer. Dar cealaltă funcţiona. Există două ca în caz că sunt probleme cu una, cealaltă e funcţională. Întrebarea a fost ce se va întâmpla în caz că ambele vor fi aruncate în aer?  Cantitatea de gaze spre Europa va scădea cu 30%. Asta e. El mi-a dat harta. Deci din Ardeal… aici sunt zăcămintele de gaz, o conductă mare duce spre Bucureşti şi una spre Moldova. Atâta l-am bătut la cap pe Laci încât s-a interesat şi a descoperit unde se află până şi ultima/ultimul (...).

Voce 1: Pe la noi trec două conducte….

Voce 3: Sunt sub pământ.

Voce 2: Da, dar peste pâraie trec pe la suprafaţă.

Voce 1: Da? (...)

SZOCS ZOLTAN: Ar trebui să o aruncăm în aer tocmai în ziua de Crăciun.

Discuţiile au fost interceptate în timpul şedinţei FRONT a luptătorilor din Mişcarea pentru Tineret „64 de Comitate – HVIM”. Ele se regăsesc în rechizitoriul obţinut de agenţia News.ro prin care au fost trimişi în judecată Istvan Attila Beke şi Zoltan Szocs, liderii grupării.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net