Falsifica bani cu imprimanta cumpărată pentru fiica lui

Ultima actualizare:

    Bancnotele false de 50 de lei  cu care erau păcălite  persoane în vârstă
Bancnotele false de 50 de lei cu care erau păcălite persoane în vârstă

Tudorel N., un brăilean în vârstă de 41 de ani, este suspectat că a falsificat, în decursul unui an, sute de bancnote, folosind o simplă imprimantă pe care o cumpărase iniţial pentru că îi era necesară fiicei sale la diverse activităţi şcolare.

Falsificatorul distribuia banii contrafăcuţi prin intermediul persoanelor vârstnice, cărora le solicita să îi schimbe bancnote false de valoare mare, de 50 sau 100 lei, în bancnote de 5 sau 10 lei, dar autentice. Alegându-şi victimele cu precauţie şi căutând să efectueze schimbul de bani în zone unde nu existau camere de supraveghere, brăileanul a plasat numeroase bancnote false, din martie 2015 până în urmă cu câteva zile, când anchetatorii aflaţi pe urmele lui au reuşit, într-un final, să îl depisteze şi să îl reţină.Potrivit anchetatorilor, Tudorel N. a comandat, în februarie 2015, prin intermediul unui magazin on-line, o imprimantă multifuncţională marca HP, capabilă să scaneze, copieze şi să imprime hârtie foto. Iniţial, acesta a folosit imprimanta pentru printarea unor fotografii de familie, respectiv a unor documente şcolare folosite de fiica sa. După câteva săptămâni, observând că documentele imprimate sunt de bună calitate, bărbatul s-a apucat să falsifice bancnote şi să le pună în circulaţie. Pentru faptele sale, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea, între 3 şi 10 ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net