Farfurie cu droguri găsită într-un apartament din Mamaia

Farfurie cu droguri găsită într-un apartament din Mamaia

Ultima actualizare:

    Consumatorul a fost săltat de agenţii de pază
Consumatorul a fost săltat de agenţii de pază

Nu au început încă Sărbătorile și au fost descoperite droguri în Mamaia.

Un tânăr britanic de 23 de ani, chiriaş în Mamaia Nord, şi-a terorizat vecinii și a fost prins de proprietar în timp ce se droga dintr-o farfurie. Bărbatul, complet dezbrăcat și foarte agitat, a fost liniştit doar după intervenţia agenților de pază care asigurau liniștea în cartierul rezidențial, anunță antena3.ro.

Ciudatul eveniment a avut loc joi dimineață în jurul orei 00.15, atunci când mai mulți locatari dintr-un bloc al unui complex rezidențial din zona Mamaia Nord s-au plâns agenților de pază care patrulau în cartier că dintr-un apartament se aud urlete și mai multe persoane aleargă, tropăie și fac un vacarm de nedescris.

S-a luat legătura cu persoana căreia îi aparținea locuința și aceasta a anunțat că apartamentul este închiriat unui bărbat și va sosi imediat pentru a vedea ce se întâmplă. După ce a încercat fără succes să negocieze prin ușă cu chiriașul, proprietarul a deschis ușa cu o dublură și a intrat însoțit de agenții de pază. Ce au găsit înăuntru? Potrivit antena3.ro, chiriaşul era complet dezbrăcat, alerga şi ţipa prin casă.

Agenţii l-au imobilizat şi au sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa Poliţia. În apartament, poliţiştii au descoperit mai multe pachete care ar fi putut conţine droguri, inclusiv o farfurie plină cu un praf de culoare albă. Poliţiştii care au intervenit i-au înştiinţat pe ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate cu privire la drogurile găsite în apartament. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Turcia jpg
cuplu fericit jpg
pelerinaj sfanta parascheva 2026 10 11 calea sfintilor foto oana nechifor doxologia jpg
supermarket jpg
53216952 8286 45d0 b031 bf63770d75c4 jpg
politist scandal jpg
Valentina și Vlad jpg
robot agresiune sexuala Germania foto Poliţia Koln jpg
image
image