Femeia care a înjunghiat un preot în Franţa, internată la Iaşi

Ultima actualizare:

    Luminiţa Solcan
Luminiţa Solcan

Luminiţa Solcan (42 de ani), cea  care l-a ucis în 2005 pe liderul Comunităţii Ecumenice din Taize, a fost adusă, vieri seară, în ţară. Ieşeanca va fi internată la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri (judeţul Iaşi).

Luminiţa Zamfira Solcan, asasina preotului francez Roger, s-a întors acasă după şapte ani. Femeia care a stat internată într-un ospiciu din Franţa a fost adusă, vineri seară, în România şi a  fost transferată la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au recunoscut hotărârile luate de autorităţile franceze, în luna aprilie, şi au dispus ca Luminiţa Zamfira Solcan (foto dreapta) să execute măsurile de siguranţă în ţară.„Dispune transferarea făptuitoarei Solcan Luminiţa, aflată în Spitalul Chartreuse din Dijon din data de 12 noiembrie 2007, într-un institut medical de specialitate pentru tratarea condamnaţilor cu tulburări psihice, institut ce va fi desemnat de către Direcţia Sanitară a Judeţului Iaşi, în vederea continuării executării măsurii de siguranţă a internării medicale până la însănătoşire", se arată în sentinţa Curţii de Apel Bucureşti.

simeon stalpnicul png

Magistraţii au dispus ca Ministerul de Justiţie şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să se ocupe de preluarea Luminiţei Solcan.

Ieşeanca l-a înjunghiat, pe 16 august 2005, pe părintele Roger (foto jos), fondatorul Comunităţii Ecumenice din Taize. Preotul a murit, iar românca a fost imobilizată de către martori. Femeia a fost internată la centrul Chartreuse din Dijon, după ce s-a stabilit că avea o serie de afecţiuni psihice.

simeon stalpnicul png

În iunie 2011, ieşeanca a formulat o cerere de extrădare, care a fost aprobată de autorităţile franceze şi a ajuns pe masa judecătorilor Curţii de Apel Iaşi. Aceştia au dispus extrădarea.

În noiembrie 2011, Curtea Supremă a considerat că instanţa din Iaşi nu era competentă şi a casat sentinţa. Procesul a fost reluat la Curtea de Apel Bucureşti.

La sfârşitul lunii martie 2011, ieşeanca a fost înjunghiată cu 17 lovituri de cuţit în centrul specializat Chartreuse.

Agresoarea a fost tocmai colega ei de cameră, în vârstă de 37 de ani, care era internată în centru de o săptămână, la cererea ei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net