Fiul cel mic al lui Doroftei, implicat într-un accident de maşină

Fiul cel mic al lui Doroftei, implicat într-un accident de maşină

Ultima actualizare:

    Potrivit martorilor Alexandru Doroftei se face vinovat de accidentFoto:observatorulph
Potrivit martorilor Alexandru Doroftei se face vinovat de accidentFoto:observatorulph

Fiul cel mic al lui Leonard Doroftei, Alexandru, a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Ploiești. Un tânăr a fost transportat la spital, căci a suferit răni destul de grave, iar potrivit primelor informaţii cel care se face vinovat este fiul fostului pugilist.

Accidentul s-a petrecut pe Șoseaua Vestului, în Ploiești, în jurul orei 00:40 și au fost implicate 4 mașini. Martorii susţin că vinovat ar fi chiar Alexandru Doroftei (20 de ani), care nu ar fi observat la timp un automobil oprit la trecerea de pietoni și l-ar fi izbit cu forţă, realtează observatorul.ph.ro. 

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova cauza accidentului a fost nepăstrarea distanţei regulamentare de deplasare. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că Alexandru nu consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan. Tânărul care a ajuns la spital nu a putut fi testat cu etilotestul din cauza leziunilor suferite, acestuia fiindu-i prelevate probe biologice. Poliţiştii au descis un dosar penal pentru vătămare corporală, urmând să continue cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul. 

Leonard Doroftei, fost campion mondial la categoria ușoară versiunea WBA, are 3 copii: Adrian (23 de ani), Alexandru (20 de ani) și Vanessa (15 ani).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dieta jpg
sibiu1 jpeg
Trotinete electrice FOTO Shutterstock
george ilinca simion1 jpeg
cel mai bun ulei de masline jpg
pescarusi 1  jpg
elev profesor pixabay jpg
WhatsApp Image 2026 08 07 at 16 58 32 (2) jpeg
image
image