Frigul a pus stăpânire pe întreaga ţară. Iarna abia acum lovește în forță!

În Bucureşti, gerul s-a instalat dintr-o dată. După ce, vineri la prânz, aveam temperaturi de 12-15 grade Celsius, sâmbătă dimineaţă stratul de zăpadă era deja de aproape 10 centimetri şi totul era dat peste cap. Acum, se anunţă ger câteva zile la rând. 

La Bucureşti, copiii  au ieşit în parc  să se joace în zăpadă. FOTO: Inquamphotos
La Bucureşti, copiii au ieşit în parc să se joace în zăpadă. FOTO: Inquamphotos

Ninsoarea căzută timp de aproape 12 ore în Capitală, până sâmbătă la prânz, a provocat haos. Pompierii au avut 60 de intervenţii, conform ISU Bucureşti-Ilfov. Au căzut 59 de copaci, iar 54 de maşini au fost avariate. De asemenea, au fost implicaţi în accidente rutiere uşoare, fără victime, 60 de şoferi. Şi mijloacele de transport au întâmpinat probleme. Apoi, noaptea, a venit frigul, seara de sâmbătă spre duminică fiind una dintre cele mai geroase. La staţia Băneasa s-au înregistrat -9,9 grade Celsius, o temperatură care azi e considerată ger extrem, dar care acum câteva decenii era ceva obişnuit pentru Capitală în luna ianuarie. După cum anunţă meteorologii, gerul va continua şi în următoarele zile, atât în Bucureşti, cât şi în ţară. 

În restul României, duminica a debutat cu temperaturi sub pragul gerului, în special în nordul, centrul, sudul şi centrul ţării, cea mai mică temperatură fiind înregistrată la Făgăraş (-18 grade Celsius). Au fost -18 grade la Miercurea Ciuc, Topliţa, Întorsura Buzăului, – 13 grade la Sfântu Gheorghe, Braşov, -11 grade la Sibiu şi Târgovişte, -9 grade la Bucureşti – Băneasa şi Ploieşti şi – 8 grade la Focşani, Bacău, Cluj. Peste zi, frigul a persistat, iar ninsorile au lipsit de pe aproape toată suprafaţa ţării. Azi, temperaturile vor rămâne în continuare scăzute pe timpul zilei, iar nopţile şi dimineţile vor fi gerose. O încălzire a vremii este aşteptată, în toate zonele ţării, de la jumătatea săptămânii viitoare. 

La Omu, ca în «Regatul de Gheaţă»

FOTO: Facebook/ Radu Manta
FOTO: Facebook/ Radu Manta

Imaginea zilei legată de starea vremii a venit de la Cabana de la Vârful Omu, acolo unde toată clădirea a fost acoperită de zăpadă şi gheaţă din cauza viscolului care ar fi bătut fără întrerupere peste 6 zile. Fotografia a fost postată de meteorogul Radu Manta pe pagina de Facebook şi arată ca şi cum ar fi făcut parte din decorurile „Regatului de Gheaţă”. Staţia meteorologică de la Vf. Omu este situată în Bucegi, la o altitudine de 2.505 metri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net