Gafa făcută de Gabriela Firea după ce a câștigat Primăria Capitalei
Nici bine nu a fost aleasă pentru șefia Primăriei Capitalei, că Gabriela Vrânceanu Firea a și făcut prima gafă luni (6 iunie), în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc în curtea sediului central al PSD. Liviu Dragnea a avut o întâlnire cu cei 7 primari noi ai Capitalei, votați duminică (5 iunie) în urma alegerilor locale 2016.
Candidatul PSD, Gabriela Vrânceanu Firea, a câștigat alegerile locale 2016 și a devenit prima femeie care va conduce Capitala. Copleșită de emoții încă de duminică seară, la ora 21.00, când s-au afișat primele exit-poll-uri și care o dădeau învingătoare, Gabriela Firea a continuat să aibă aceeași stare euforică și luni. Aflată la o conferință de presă, susținută de Liviu Dragnea, președintele PSD, fosta jurnalistă i-a încurcat numele actualului primar al Sectorului 3, Robert Negoiță, pe care l-a ''botezat'' Liviu Negoiță (n.r. fostul primar PDL al Sectorului 3), conform www.zf.ro.
”Îi vedeţi aici lângă noi: domnul Liviu Negoiţă care a transformat Sectorul 3 într-o perlă a Capitalei...”, a spus Gabriela Firea. Liviu Dragnea a ținut să o corecteze: ”Chiar şi Robert Negoiţă...''
”Iertaţi-mă, emoţiile sunt mai mari astăzi decât aseară, domnul Liviu Negoiţă era cel care vopsea băncuţele şi a venit Robert Negoiţă să transforme Sectorul 3 într-o perlă a Capitalei...”, a adăugat noul primar al Bucureștiului.
Robert Negoiță (PSD-UNPR) a câștigat un nou mandat de primar al Sectorului 3, el fiind ales cu 60.3% din voturi.
Gabriela Firea a mai declarat că îi va cere sfatul soţului ei, Florentin Pandele, care a obţinut, la rândul său, al cincilea mandat la Voluntari, susţinând că pentru ei ca familie "va fi mai dificil", pentru că vor fi ocupaţi.