Girafele îţi mănâncă din palmă la circ
Să vezi pe aceeaşi scenă cei mai buni 50 de artişti de circ români şi vârfurile acestei arte din Europa este o ocazie rară. Ei bine, toţi pot fi urmăriţi timp de o lună, în spectacolul „Galele Circului Globus”, care are premiera astăzi. Noutăţile nu se opresc aici: biletele s-au ieftinit, iar capacitatea sălii s-a dublat.
Zeci de dromaderi, rinoceri, elefanţi zebre, şi chiar girafe care dansează sau fac tot felul de giumbuşlucuri. Contorsionişti care duc pe noi culmi limitele umane, acrobaţi a căror prestaţie îţi taie răsuflarea. Nu sunt scene dintr-un film fantastic, sunt câteva dintre numerele magice din spectacolul „Galele Circului Globus”, la a cărui avanpremieră au asistat vineri, 19 februarie, redactorii Click!.
Invitaţii străini sunt din Ucraina, Italia, Germania şi Cehia. „Alessandro Bellucci va arăta cum poţi hipnotiza un grup de zebre, girafe sau rinoceri, astfel încât să execute orice comandă. Amedeo Folco va face elefanţii şi dromaderii să danseze”, ne povesteşte Cornelia Popescu, reprezentanta circului. Fraţii Gherasimenko vor arăta cum se pot îmbina numerele amuzante cu cele de acrobaţie şi cum doi clovni pot smulge ropote de aplauze atât prin glume, cât şi prin curaj.
Dintre români nu vor lipsi acrobaţii Liviu şi Miki, care vor evolua la cinci metri înălţime, fără plasă, şi trupa Badea, ai cărei componenţi vor merge pe o scară ce nu se ţine de nimic. Trupa Alma va tăia răsuflarea publicului prin numere de gimnastică la înălţimi ameţitoare, fără plasă şi fără nici un alt element de siguranţă. Reprezentaţiile se ţin de luni până vineri de la ora 10.00, iar sâmbătă şi duminică de la orele 11.00 şi 15.00.
Noutăţile nu se opresc aici: sala a fost refăcută şi poate găzdui 1.862 de persoane, în loc de 850 ca până acum. Cel mai ieftin bilet costă 25 de lei (în loc de 30 de lei până acum), iar cel mai scump e 60 de lei (în loc de 70 de lei).