Glume proaste! Au sunat la 112 ca să afle cât este ceasul. Alte motive incredibile
În timp ce unii români sunt între viață și moarte și au nevoie urgentă de ajutorul dispecerilor de la 112, altora le arde de glume. Aproape jumătate dintre apelurile la numărul unic de urgență, venite anul trecut, au fost farse sau glume proaste.
Anul trecut, operatorii 112 au preluat 11.301.881 de apeluri, mai puține cu 1.433.955 față de 2018. Dintre acestea, doar 51,90% au fost apeluri de urgență, restul fiind alarme false, apeluri injurioase sau chiar glume proaste.
”Unii au sunat să întrebe cât este ceasul că trebuie să-și ia medicamentul, care este mersul trenurilor ori au reclamat faptul că taxiurile erau ocupate sau că nu știu să-și facă tema”, ne-a precizat Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al STS.
O persoană a sunat anul trecut la 112 de 20.000 de ori
Totodată, am aflat că sunt persoane care sună zilnic deși nu sunt în situații de pericol, astfel că anul trecut, o singură persoană a apelat de 20.000 de ori. Amenda este între 1.000 și 5.000 de lei.
În cazurile reale, apelurile au fost transferate către agențiile de intervenție după cum urmează: Ambulanță 55,4%, Poliție 22,9%, ISU-SMURD 16,9%, Jandarmi 4,1% și alte agenții 0,4%.
În 2019, cele mai multe apeluri la 112 s-au înregistrat în jurul orei 19.00, iar cele mai puține în jurul orei 4.00. În condiții normale de lucru, operatorii STS au preluat cele mai multe apeluri în data de 12 august 2019 - 37.617, iar dintre acestea 21.070 au reprezentat urgențe (56,01%).
Citește și:
https://www.click.ro/news/national/ce-schimbari-vrea-sa-aduca-raed-arafat-la-sistemul-112