Grădina Zoologică din Timișoara, scena unui atac sângeros. Șase canguri au fost uciși de trei câini

Ultima actualizare:

    Grădina Zoologică din Timișoara, scena unui atac sângeros
Grădina Zoologică din Timișoara, scena unui atac sângeros

Toţi cei şase canguri de la Grădina Zoologică din Timişoara au fost omorâţi de trei câini care au pătruns în habitatul acestora. Doi dintre câini au fost prinşi, iar stăpânii lor sunt căutaţi pentu a fi traşi la răspundere. Reprezentanții grădinii zoologice au transmis că intenționează să achiziționeze alți canguri.

Un incident nefericit a avut loc la Grădina Zoologică din Timișoara. Trei câini de rasă, bine îngrijiţi, au pătruns în habitatul cangurilor din Zoo Timişoara şi au ucis animalele sălbatice. Administraatorul a transmis că stăpânii patrupedelor vor fi trași la răspundere și vor plăti pagubele produse de aceștia odată ce oamenii legii îi vor identifica.

”Nu ştim pe unde au intrat în adăpost, nu există nicio spărtură în gard, am verificat. Se pare că au sărit gardul. Au omorât toti cei şase canguri. Au fost trei câini care au făcut dezastrul. Am sunat la firma de ecarisaj şi au prins doi dintre ei. Erau un ciobănesc german şi un rottweiler. E posibil să aibă stăpân, că arătau foarte bine. Dacă sunt microcipaţi, posibil să le găsim stăpânul. Dacă nu, ei vor fi ţinuţi la adăpost. Paguba e de câteva sute de euro pe bucată, e destul de mare. Nu au fost agresivi cu oamenii cei doi câini. Animalele nu sunt de vină, că e în natura lor să vâneze”, a declarat Călin Calamar, administratorul Grădinii Zoologice din Timişoara, potrivit News.ro. 

Câinii au sărit şi gardul ţarcului în care se afla o pasăre Emu, însă aceasta a reuşit să scape de atacul patrupedelor și a fost găsită pe o alee de către angajații grădinii zoologice. 

”Lângă ţarcul de canguri, e adăpostul cu Emu. Au intrat şi la pasăre, dar aceasta a reuşit să sară peste gard şi a scăpat. Am găsit-o pe alee şi am băgat-o înapoi în adăpost, a scapat”, a declarat Călin Calamar.

image
image
image
image
image
image
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net