Greva transportatorilor a durat doar cinci ore. Ce microbuze și autobuze nu au circulat

Ultima actualizare:

    Greva transportatorilor a afectat 19 județe timp de cinci ore
Greva transportatorilor a afectat 19 județe timp de cinci ore

Greva transportatorilor care efectuează curse județene și interjudețene provoacă haos în România. Peste 16.000 de microbuze și autobuze ar fi trebuit începând de astăzi să tragă pe dreapta la nivel naţional, pe o perioadă nedeterminată, în semn de protest faţă de un ordin dat de ministrul Transporturilor, Lucian Şova. Update. Ministerul Transporturilor a anunțat că protestul va fi suspendat la ora 14.00 pentru noi negocieri.

Unde se ține greva transportatorilor

Cele mai importante două organizații ale transportatorilor au fost inițiatoare ale protestului care trebuia să înceapă joi, 11 octombrie la ora 12.00. Este vorba de Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) și Confederaţia Operatorilor de Transport Autorizaţi din România (COTAR). În cele din urmă, doar societățile de transport afiliate la FORT au anunțat că își vor ține mașinile în garaje, COTAR renunțând la protest. Reprezentanții COTAR au suspendat acțiunea pentru că premierul Viorica Vasilica Dăncilă le-a promis medierea conflictului. Deși trebuiau să intre în grevă după ora 12.00, în multe județe membrii FORT nu au mai așteptat și au retras mașinile în garaje imediat după cursele de la primele ore ale dimineții.”Până la ora 12.00 au intrat în grevă transportatorii care asigură curse între 19 județe. De asemenea sunt șase județe unde transportatorii nu efectuează nici curse între localități. Sperăm ca protestul să se extindă în toată țară. Nu participă la acțiune, operatorii care fac curse București-Ilfov, care au alt statut”, a declarat pentru Click!, Vlad Hagiu, președintele FORT. Potrivit lui Hagiu, nu efectuează curse interjudețene operatorii din:

-Botoșani

-Iași

-Vaslui

-Vrancea

-Mureș

-Brașov

-Satu-Mare

-Arad

-Hunedoara

-Gorj

-Vâlcea

-Călărași

-Giurgiu

-Ialomița

-Galați

-Constanța

-Tulcea

-Timiș

-Bistrița-Năsăud

Nu se efectuează curse nici între localități în județele:

-Iași

-Vaslui

-Brașov

-Gorj

-Călărași

De ce fac grevă transportatorii

Liderul FORT a apreciat că modul în care ministrul Lucian Sova vrea modifice Legea 980/2011, care reglementează transportul de persoane va face ca firmele din domeniu să nu își mai poată desfașura activitatea."La licitatie, un transportator este evaluat in baza unor criterii, cum ar fi experienșa pe traseu, vechimea parcului auto. Domnul ministru Șova vrea să schimbe legislația, în așa fel încât mai mulți operatori să poată câștiga același traseu și să îl acopere simultan. E ca și cum mai multe locomotive ar pleca, din aceeași gară, la aceeași oră, pe aceeași șină. Nu se poate! Nicăieri în Europa nu se întamplă așa", a mai spus Augustin Hagiu.Potrivit acestuia, Lucian Sova vrea sa le permita transportatorilor străini să câștige trasee în Romania, în ciuda faptului că transportatorii romani nu pot câștiga trasee în alte state membre UE.Cea mai contestată măsură este cea prin care este eliminată experiența pe un traseu ca o condiţie de bază pentru atribuirea acestuia și se punctează foarte bine calitatea vehiculului.

Autoritățile despre greva transportatorilor

„Protestul nu este justificat, iar transportatorii nu vor concurență”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Şova, la şedinţa publică de dezbatere a proiectului controversat care modifică organizarea curselor interjudețene și intrajudețene de persoane. Acesta și-a apărat Ordinul pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere.

Augustin Hagiu, președintele FORT, este principalul organizator al grevei transportatorilor
Augustin Hagiu, președintele FORT, este principalul organizator al grevei transportatorilor

”Exclusivitatea pe piaţa transportului interjudeţean de persoane nu mai poate continua, iar nimeni nu poate contrazice ideea că o concurenţă liberă, un liber acces la piaţă poate fi reglementat şi prin aceea ca oricine oricând să poată să solicite efectuarea unui transport prin curse regulate de pasageri interjudeţean. Potrivit lui Şova, în transportul rutier de persoane contracost există autorizate 3.618 companii. Aceste companii au licenţiate în conformitate cu prevederile legale 27.820 de autovehicule. Dintre cele peste 3.600 de companii, un număr de 325 sunt autorizate în a efectua transport rutier interjudeţean, acestea folosind un număr de 2.936 de autovehicule. Ministrul Șova a atacat transportatorii și pentru că refuză să-și îmbunătățească calitatea mașinilor folosite.

„.Vechimea parcului de autovehicule folosite în acest domeniu, conform statisticilor pe care le avem noi este următoarea: privind transportul interjudeţean - vechimea medie a parcului de autobuze sub 22 de locuri este anul 2010. Vechimea medie a parcului de autobuze peste 22 de locuri este 2007. Media făcută ne conduce la informaţia că vechimea medie a parcului auto de transport interjudeţean este 2009”, a dezvăluit Șova

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net