Haos provocat de coronavirus în România: «Ne pun să ne luăm singuri temperatura»
După neregulile care au avut loc la Gorj, acolo unde s-a înregistrat şi primul caz de coronavirus din Ramânia, iată că nici la Constanţa autorităţile nu au treabă cu protocoalele trâmbiţate de la centru. O familie din Constanţa care s-a întors recent din Italia şi a intrat în carantină reclamă modul în care a fost tratată de către autorităţile de la malul mării: adulţii şi copiii au stat ore întregi în maşină, iar acum îşi iau singuri temperatura.
Elena Vuia a povestit pentru ştirile Digi24 cum au fost trataţi de către medicii şi de autorităţile din Constanţa. Femeia se plânge că sunt izolaţi, în prezent, în Spitalul Port Constanţa, unde au îndurat frigul şi lipsa apei calde.
„Am călătorit în Italia, am plecat din România pe 12 sau 13 februarie, şi acolo am intrat în contact cu soţia unui bărbat găsit pozitiv la testul cu coronavirus. Am stat în izolare şi în Italia, din propria noastră iniţiativă, iar autorităţile ne-au dat voie să plecăm“, povesteşte femeia. Când au intrat în ţară, au vorbit cu vameşul de serviciu care, după ce i-a întrebat de unde vin, i-a sfătuit să ia legătura cu spitalul de care aparţin. „Am ajuns marţi după-amiază la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, unde am fost trataţi mai rău decât animalele“, reclamă femeia. „Ne-au lăsat să aşteptăm în maşină mai bine de trei ore. Eram trei adulţi şi copii. Aşteptam să vină cineva şi să ne facă testul. Am cerut la baie şi nu ni s-a permis“, povesteşte Elena Vuia.
Într-un final, a ajuns la ei un medic care i-a consultat. „I-am zis că nu avem nici un simptom, apoi ne-a pus să scriem trei cuvinte pe foaie şi să revenim miercuri dimineaţa să ni se facă testul. Am revenit la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, unde iar am aşteptat în maşină până în jurul orei 12.00 şi din nou portarul nu ne-a lăsat să vorbim cu nimeni“, reclamă tânăra tratamentul la care sunt supuşi cei care vin dintr-o ţară unde sunt multe cazuri confirmate de coronavirus. În cele din urmă, cu toţii au fost internaţi în Spitalul Port. “Nu a venit nici un medic să ne consulte, iar temperatura ne-o luăm singuri: ne-au lăsat un termometru şi dimineaţa şi seara ne luăm singuri temperatura şi o transmitem cadrelor medicale, în condiţiile în care suntem în spital“, se plânge femeia.
Iată că apar primele suspiciuni de infectare cu virus ucigaş şi la copii. În acest moment, doi copii de 5 ani se află în carantină, unul la Galaţi şi altul la Bacău.
Trei persoane, toate din municipiul Galaţi, au fost internate de urgenţă la Spitalul de Boli Infecţioase, fiind suspecte de infecţie cu coronavirus, informează adevarul.ro. Toate cele trei persoane prezintă simptome de boală (tuse şi febră) şi au fost preluate de autospeciale de la ISU Galaţi, dotate cu izolete. La scurt timp de la internare, le-au fost preluate probe de sânge, care au fost trimise la Bucureşti pentru testare. Este de reţinut că alte 224 persoane expuse la contaminare cu coronavirus sunt izolate la domiciliu, iar patru sunt în carantină, în-tr-un centru special. În ceea ce priveşte persoanele internate de urgenţă la Spitalul de Boli Infecţioase, este de remarcat că una dintre acestea - un copil de numai 5 ani - s-a întors de 8 zile din Italia, regiunea Lombardia, fiind de atunci în izolare la domiciliu, când a început să se simtă rău. Părinţii copilului nu prezintă simptome şi au rămas izolaţi acasă. Şi la Bacău, o fetiţă de 5 ani a fost internată, sâmbătă, la secţia de Boli Infecţioase Copii a Spitalului Judeţean. Fetiţa s-a întors recent, împreună cu familia, din regiunea Veneto, Italia, şi a fost adusă la spital după ce i-au apărut dureri în gât şi secreţii nazale. „Copilul, aflat în monitorizare zilnică, s-a întors din Italia, cu patologie preexistentă (mama afirmă că prezenta anterior simptome de roşu în gât). Testele recoltate vor fi trimise la Spitalul de Boli Infectioase Iaşi în vederea stabilirii diagnosticului”, au transmis reprezentanţii DSP Bacău. Directorul medical al Spitalului din Bacău, Ioana Raluca Dinu, a declarat: „E vorba despre o fetiţă de 5 ani, care a venit împreună cu părinţii şi sora ei de 11 ani. Au venit în România pe 23 februarie 2020, cu maşina proprie. La graniţă, s-au respectat toţi paşii impuşi. Familia vine din regiunea Veneto. Conform declaraţiilor mamei, fetiţa nu a făcut febră, dar de 2 zile a prezentat dureri în gât, cu greutate la înghiţire şi secreţie nazală, iar mama i-a administrat la domiciliu tratament antibiotic per os”, a spus Dinu.
Primul pacient, vindecat
Între timp, primul pacient român diagnosticat cu coronavirus este considerat vindecat după ce două teste consecutive au ieşit negative. Totuşi, cu toate că este practic sănătos, tânărul din Gorj nu poate pleca acasă. „Trebuie văzut unde va sta pentru că nu poate merge acasă deoarece familia lui este în carantină. Decizia va veni de la cei din Institutul Matei Balş. Oricum, deocamdată tânărul care a fost primul român diagnosticat cu coronavirus rămâne pe loc, internat”, a declarat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
5 întrebări şi răspunsuri despre coronavirus
Grupul de Comunicare Strategică a venit cu clarificări legate de ce trebuie să facem în cazul în care există în familie sau la serviciu un caz suspect de coronavirus. Ce este carantina, cum sunt sprijinite persoanele aflate în autoizolare, sunt câteva dintre întrebările la care se dau răspunsuri.
Care este diferența dintre carantină și autoizolarea la domiciliu?
Carantina se instituie pentru toate persoanele care nu prezintă simptome, dar care se întorc din zonele cu transmitere extinsă a COVID-19. Va dura 14 zile și va fi organizată în spații special amenajate.
Autoizolarea se instituie pentru persoanele care nu prezintă simptome dar:
- au călătorit în ultimele 14 zile în regiuni/localități din zonele afectate de COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă;
- au intrat în contact direct cu persoanele cu simptome și care au călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă;
- au intrat în contact direct cu persoanele care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19);
- membrii de familie ai unei persoane care se încadrează în una dintre situațiile de mai sus.
- Aceste persoane se vor autoizola la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile şi vor fi monitorizate de medicul de familie.
Ce măsuri de igienă individuală trebuie să respecte persoanele autoizolate?
- Să NU primească vizitatori.
- Să se spele pe mâini cu apă și săpun, timp de cel puțin 20 de secunde, ori de câte ori este necesar.
- Să curățe și să dezinfecteze zilnic toate suprafețele pe care le ating frecvent (ex: mese, clanțe, obiecte de mobilier, bateria/robinetele de la chiuveta, alte obiecte care pot fi atinse și de alte persoane).
- Să își acopere gura și nasul cu șervețel de unică folosință sau cu o țesătură atunci când strănută sau tușesc.
- Să aerisească cât mai bine toate încăperile casei.
- Să țină legătura zilnic cu medicul de familie.
- Să sune la numărul unic de urgență 112 dacă apare cel puțin unul dintre următoarele simptome: tuse, febră, dificultăți la respirație, durere în gât.
De asemenea, persoanele se pot informa cu privire la noul coronavirus la TELVERDE 0800 800 358. TELVERDE este pentru informare, nu pentru urgențe.
Cum sunt sprijinite persoanele aflate în autoizolare?
Persoanele aflate în autoizolare pot fi ajutate în aprovizionarea cu apă și alimente de către rude și/sau prieteni. Pot solicita sprijinul Comitetelor județene pentru situații de urgență și autorităților locale pentru aprovizionare cu alimente, apă, măști de protecție.
Autoritățile locale vor decide, de la caz la caz, modul de operare implicând și organizațiile non-guvernamentale.
Cum ajung alimentele și bunurile necesare la persoanele aflate în autoizolare?
Alimentele și bunurile necesare sunt aduse la domiciliul persoanelor aflate în autoizolare.
Persoanele autoizolate le vor prelua fără a intra în contact cu personalul care face aprovizionarea, păstrând o distanță de minimum 2 metri față de acesta.
Este recomandat ca atenționarea asupra furnizării alimentelor sau produselor să se facă pe cale telefonică, și nu prin atingerea ușii/clanței/soneriei.
Persoanele aflate în autoizolare beneficiază de scutiri sau concedii medicale?
În primul rând, contactați angajatorul și/sau unitatea de învățământ pentru a-i înștiința că vă aflați în autoizolare la domiciliu.
La finalul perioadei de autoizolare, elevii și studenții beneficiază de scutire medicală, iar persoanele angajate, de concediu medical eliberat de medicul de familie, după ieșirea din izolare, în baza certificatului DSP, nemaifiind nevoie de adeverință de la angajator.
Conform prevederilor OUG 158/2005 și art. 60 (2) din Normele de aplicare, în cazul concediilor medicale pentru carantină, angajatul nu este obligat să depună la angajator certificatul pentru luna anterioară până în data de 5 a lunii în curs, ci până la sfârșitul lunii în curs. Astfel, angajatul poate depune certificatul pentru concediul medical după ieșirea din izolare/carantină.
cuantumul brut lunar al indemnizației pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul, la fel ca în cazul concediilor medicale acordate pentru o boală obișnuită.
Patriarhul revine asupra măsurilor din biserici
După ce, joi, 27 februarie, printr-un comunicat de presă, Patriarhia Română dădea „liber” credincioșilor ca, în contextul epidemiei de coronavirus, la folosirea unei lingurițe de acasă pentru a lua Sfânta Împărtășanie și le sugera că, dacă se tem, pot săruta icoanele de acasă și nu pe cele din biserică, P.F. Patriarhul Daniel a revenit cu precizări, conform basilica.ro. „Reafirmăm cu tărie credinţa ortodoxă că Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului. Prin urmare, regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată, iar preoţii vor explica tuturor credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici pentru ei nu va fi un pericol”, se precizează în mesajul Patriarhului Daniel. Credincioşii, care au totuşi teamă de a se împărtăşi din acelaşi Sfânt Potir cu aceeaşi linguriţă ori de a săruta icoanele din biserici, vor cere sfatul preotului duhovnic spre a se întări în credinţă şi a spori în comuniune bisericească.
Au creat biscuiții cu forma temutului coronavirus
Coronavirusul devine o afacere dulce și rentabilă pentru unii. Un grup de chefi, experți în patiserie, creat un sortiment de biscuiți având forma virusului COVID-19, anunță Caters News. Ei au vândut sute de astfel de produse în doar câteva zile.
Chefii Patiseriei Mangini 1876 Genova, una dintre cele mai vechi din orașul italian, au folosit ciocolată și marmeladă de portocale pentru a crea biscuiții ce vor să imite forma temutului virus, ei devenind extrem de populari în rândul clienților. Ideea i-a venit chef patiserului Gianluca Ceresa, 47 de ani, în perioada în care coronavirusul se răspândea în Italia, provocând teamă în rândul compatrioților. Ceresa a declarat că biscuiții au fost creați pentru a aduce o rază de lumină și de speranță în contextul unei situații sumbre, dar, finalmente, inițiativa s-a dovedit și profitabilă, date fiind vânzările uriașe înregistrate în doar câteva zile.