Iată că se poate: autostrada Arad - Timişoara a fost curăţată în timp record! FOTO

Iată că se poate: autostrada Arad - Timişoara a fost curăţată în timp record! FOTO

Ultima actualizare:

Cei care au drum pe autostrada Arad-Timişoara pot alege liniştiţi drumul rapid, inaugurat cu fast la sfârşitul anului trecut. Dacă duminică se circula cu mare dificultate, iar luni încă era zăpadă pe multe porţiuni de drum, astăzi drumul era curăţat ca în palmă. Încă de dimineaţă au lucrat autospecialele de deszăpezire, iar acum nu mai sunt deloc probleme. Urme de zăpadă mai sunt doar pe banda de urgenţă, dar circulaţia autoturismelor şi a TIR-urilor nu este deloc afectată.

În cele patru zile cât a nins, nu a avut loc niciun accident pe autostradă. "S-a acţionat non stop pe autostradă cu autospeciale care au aruncat material antiderapant şi cu lamele. S-a circulat până acum în condiţii de iarnă, dar acum e curat şi nu mai sunt probleme. Avem echipaje care stau în alertă, iar dacă va fi din nou cazul vor intra pe autostradă", a declarat Cosmin Ţântă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Click AICI pentru o GALERIE FOTO!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fructe istock jpg
Femeie care s-a trezit din somn - dimineata - pat FOTO Shutterstock
Design fără titlu (7) png
Karl Bushby jpg
nunta
869877262 1167180182928493 4416722806691607833 n jpg
vlcsnap 2026 11 03 15h52m35s389 jpg
Autospeciala de Politie  Sursa Politia Romana jpg
image
image