Iată cel mai des întâlnite nume de familie din România
În România, așa cum se întâmplă aproape în toată Europa, se obișnuiește ca soția și copiii unei familii să moștenească numele de familie al tatălui. Click! a întocmit lista cu cel mai des întâlnite nume de familie pe teritoriul țării noastre.
Există și excepții de la regulă. Spre exemplu, dacă părinții nu sunt căsătoriți și/sau tatăl copilului este necunoscut ori refuză recunoașterea copilului, numele de familie al mamei devine numele de familie al copilului.
Cel mai des întâlnite nume de familie din România: Popa, Popescu și Radu
Modern și democratic, actuala lege a căsătoriilor din România permite alegerea numelui de familie al unui cuplu prin selecționarea „tradițională” a numelui de familie al bărbatului, al femeii sau al amândoura, sub forma a două nume separate sau chiar unite printr-o liniuță (cratimă, n.r.).
Conform datelor Direcției Pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, cel mai des întâlnite nume de familie din România sunt Popa, Popescu, Radu, Pop, Dumitru, Stan, Stoica, Gheorghe, Matei, Ciobanu, Ionescu, Rusu, Dumitrescu, Ioniță, Tudor, Dobre, Barbu, Nistor, Florea, Ene, Dinu, Georgescu, Diaconu, Diaconescu, Mocanu, Oprea, Voinea, Albu, Constantin, Șerban, Manole, Cristea, Toma, Stănescu, Preda și Mihai. Cel mai frecvent nume de familie este Popa, inregistrați cu acest nume fiind aproape 200.000 de persoane.
Sufixurile „-escu” și „-anu”, în componența celor mai des întâlnite nume de familie din România
De obicei, sufixul „-escu” este atașat unui prenume masculin. Spre exemplu, nume de familie precum Anghelescu, Dănescu, Georgescu, Ionescu, Popescu, Săvescu, Stănescu și Udrescu respectă modalitatea de formare descrisă.
Sufixul „-eanu” și varianta simplificată „-anu” sunt, de obicei, atașate numelui unui loc, râu, deal, munte, zonă sau chiar al unui oraș ori al unei regiuni tradiționale românești. Așa au rezultat nume de famile precum Argeșanu, Ardeleanu, Bănățanu, Constănțeanu, Deleanu, Dobrogeanu, Hațeganu, Moldoveanu, Munteanu, Prahoveanu, Oroveanu, Racoveanu, Sadoveanu, Timoceanu, Vrânceanu, Urleanu și Zogreanu.
Alte nume de familie românești au derivat din ocupații sau au un caracter diminutival: Croitoru, Fieraru, Lemnaru, Moraru, Olaru, Țăranu, Tutunaru, Oieru, Văcaru, Vânătoru, Băluț, Petruț, Țurcănașu.
Există o serie de nume de familie românești care desemnează numele unui animal sau al unei plante la care s-a atașat sau nu un sufix, adesea fiind vorba de porecle: Bourean(u), Căpreanu, Ciubotea, Jderoiu, Lupu, Ursu, Zimbrean.
Primele atestări ale numelor de familie românești sunt din secolul al XVIII-lea, odată cu realizarea primelor recensăminte ale populației. Domnița Tomescu a studiat recensămintele și a ajuns la concluzia că, în Moldova, numele unic (prenumele) era încă funcțional. Cu toate acestea, numele apare însoțit de un cuvânt care arăta meseria (Petre, grosar; Ion, olar), etnia (Eni, grecul), starea socială (Neculai, slugă) sau religia (Ion, calvin). Identificarea suplimentară se face uneori prin precizarea unor relații de familie: Ioan sin Nicolai (Ioan, fiul lui Nicolai.
Primele legi care introduc obligativitatea folosirii numelor de familie sunt Sobornicescul hrisov din 1785, emis de Alexandru Mavrocordat, și Codica civilă a Moldovii, din 1816, act emis de Scarlat Calimach și cunoscut sub numele de Codul Calimach. Prin aceste norme, copilul primește numele de familie al tatălui, iar în cazul în care acesta este necunoscut, numele mamei. De asemenea, se stabilește că soția ia numele de familie al soțului.
