VideoImagini rare dintr-o zonă fascinantă din România. Mai multe capre negre au fost surprinse în timp ce se hrănesc
Mai multe capre negre au fost surprinse recent în timp ce căutau hrană pe un versant din Parcul Național Piatra Craiului. Imaginile, publicate pe internet de Romsilva, arată animalele deplasându-se cu ușurință pe terenul abrupt al muntelui.

Fotografiile au fost realizate de Mircea Vergheleț și au fost distribuite de reprezentanții instituției pe pagina oficială de Facebook. Cadrele surprind un grup de capre negre într-o zonă de pădure, în timp ce se hrănesc în condițiile specifice sezonului rece.
„Imagini foarte frumoase cu mai multe capre negre care se hrănesc într-o pădure din Parcul Naţional Piatra Craiului, realizate de către colegul nostru Mircea Vergheleţ. În iernile grele, caprele negre preferă în general versanţii înclinaţi, de pe care cade zăpada, unde găsesc mai uşor hrana şi se adăpostesc de prădători, în special râşii. Iarba uscată, cu care se hrănesc iernile, este mai uşor descoperită aici, ca şi muşchi, licheni sau cetină de molid”, au transmis, joi, reprezentanţii Romsilva, într-o postare pe Facebook însoţită de imagini.
Cum arată caprele negre și cât de bine se adaptează în mediul montan
Specialiștii subliniază că această specie este foarte bine adaptată mediului montan și terenurilor accidentate. Structura corpului și forma copitelor le permit caprelor negre să se deplaseze fără dificultate pe stânci sau pe versanți abrupți, acolo unde alte animale nu pot ajunge.
„Au musculatura foarte dezvoltată şi copitele adaptate pentru deplasările cu uşurinţă în zonele stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-şi procură hrana şi se refugiază din faţa prădătorilor”, au mai transmis oficialii Romsilva.
Parcul Național Piatra Craiului face parte din rețeaua celor 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Zona protejată se întinde pe aproximativ 14.800 de hectare, pe teritoriul județelor Brașov și Argeș. Din această suprafață, peste 10.800 de hectare sunt acoperite de păduri, iar mai mult de 6.000 de hectare beneficiază de regim strict de protecție.
































