În sfârşit trecem graniţa pe autostradă!

Ultima actualizare:

    Autostrada A1 își încheie traseul la Nădlac
Autostrada A1 își încheie traseul la Nădlac

În curând, România va fi legată de Occident printr-o autostradă de toată frumuseţea. Şoseaua este aproape gata, există toalete şi parcări cât vezi cu ochii.

Autostrada A1 din România şi Autostrada M43 din Ungaria vor fi legate la Nădlac în următoarele săptămâni, iar din luna iulie se va putea circula în ambele sensuri pe şoseaua de mare viteză. Se lucrează intens, aşa că în curând vor fi funcţionale şi punctele de control de la graniţă. Acestea vor fi construcţii provizorii, pentru că România încă aşteaptă momentul aderării la Schengen, când nu vom mai avea nevoie de vamă.

Singurele construcţii permanente sunt sistemele de cântărire a camioanelor şi... toaletele. Câteva imagini postate pe forumul www.peundemerg.ro prezintă stadiul lucrărilor pe Autostrada Vestului, în zona graniţei, dar şi la vecinii din Ungaria, care sunt un pic mai avansaţi: ei au deja montate panourile electronice cu indicatoarele rutiere.

Autostrada Nădlac-Arad (39 de kilometri), care va lega România de Ungaria, face parte din Coridorul IV Pan-European, iar autorităţile speră ca până la finele anului să fie deschisă şi Timişoara - Lugoj Lot 2, astfel că întreaga distanţă de la Lugoj şi până la graniţa cu vecinii maghiari să fie şosea de mare viteză.

Construcţii provizorii pentru controlul de frontieră. Parcările din preajma graniţei sunt imense
Construcţii provizorii pentru controlul de frontieră. Parcările din preajma graniţei sunt imense


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg
Ioan Luchian Mihalea crima homosexualitate comunism articolul 200 2 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
gaze Sursă foto: Profimedia
Catalin Rizea, Dan Capatos, foto captura TikTok, arhiva jpg
bacsis, foto Shutterstock jpg
Nicolae Ceauşescu, la Conferinţa Naţională a PCR din decembrie 1977 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 2/1977)
image
actualitate.net
image
actualitate.net