Incendiu la Institutul de Urologie din Cluj-Napoca. Focul a fost stins de personalul spitalului, înainte de sosirea pompierilor

Ultima actualizare:

    Foto: Arhivă Click
Foto: Arhivă Click

Un panou de iluminat cu led din blocul operator al Institutului de Urologie din Cluj-Napoca a luat foc, marţi după-amiază, 8 decembrie, fiind stins de personalul unităţii medicale până la sosirea pompierilor.

Pacientul aflat în blocul operator a fost mutat, fără a avea de suferit în urma incidentului, din fericire. ISU Cluj a transmis că Institutul nu are autorizaţie de securitate la incendiu.

„Institutul de Urologie nu are autorizaţie de securitate la incendiu. A fost controlat în luna ianuarie 2020, când au fost sancţionaţi cu amendă şi al doilea control a avut loc în luna noiembrie 2020 ca urmare a ordinului primit", au precizat reprezentanţii ISU Cluj.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, o autospecială pentru stins incendii a fost alertată, în jurul orei 15.30, ca urmare a unui apel primit pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 cu privire la un faptul că un panou de iluminat situat în blocul operator al Institutului de Urologie a luat foc.

„Personalul spitalului a reacţionat prompt, reuşind să stingă panoul led cu mijloace proprii, şi au mutat pacientul care se afla în blocul operator într-un alt salon. Pacientul nu a suferit afecţiuni în urma acestui eveniment", a transmis ISU Cluj.

Reprezentanţii ISU au precizat că nu au fost necesare măsuri de evacuare pentru pacienţi sau pentru personalul spitalului. „În momentul sosirii pompierilor la locul solicitării, panoul respectiv nu mai ardea şi nici nu mai fumega", a mai arătat ISU Cluj, potrivit news.ro. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net