Incendiu puternic în Târgu Jiu. Seară de Ajun nefericită pentru 16 familii

Incendiu puternic în Târgu Jiu. Seară de Ajun nefericită pentru 16 familii

Ultima actualizare:

    Incendiu într-un bloc din Târgu JiuFoto: captură video
Incendiu într-un bloc din Târgu JiuFoto: captură video

Ajunul Crăciunului ar trebui să fie o zi tihnită, în care toți cei dragi se adună acasă și-l așteaptă pe Moș Crăciun. Mai multe familii din Târgu Jiu nu au avut această șansă, căci în blocul în care locuiesc s-a produs un incendiu la nivelul acoperișului.

Purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Mihai Avramescu, a declarat pentru Mediafax că pentru stingerea incendiului intervin, pe strada Hidrocentralei, 20 de pompieri, un ofiţer şi 19 subofiţeri, cu trei autospeciale şi o autoplatformă. Incendiul a fost localizat şi nu există pericol de extindere.

”La faţa locului se află trei autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă şi o autoplatformă de lucru la înălţime. Au fost evacuate patru persoane, celelalte fiind plecate. În momentul de faţă, incendiul este localizat, se lucrează pentru stingerea lui în totalitate. Se pare că ar fi fost afectate şi câteva apartamente. Acoperişul se întindea pe suprafaţa a 16 apartamente”, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ruth amos uscator par guinness jpg
china par shutterstock1 jpeg
image png
set bijuterii jpg
perne pexels jpg
505d18c5 2a35 486f 816e 96e45b50fcd0 jpg
Design fără titlu (5) png
cules ciuperci jpg
image
image