Instanța explică de ce trebuie eliberat Boureanu. «Se bucură de simpatia oamenilor»
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi-a motivat decizia de eliberare din arest şi cercetare sub control judiciar a fostului deputat Cristian Boureanu, acuzat de ultraj după ce a lovit un poliţist.
Instanța arată că acesta a stat suficient încarcerat, este o persoană instruită și a luat act de angajamentul acestuia că nu va da declarații în presă și că acceptă că nu este exclus să-l fi "atins" pe polițist cu genunchiul. Magistrații mai spun că Boureanu a fost parlamentar în două mandate și s-a bucurat de simpatia oamenilor și, în plus, este unic întreținător al unui copil.
Judecătorul a considerat că durata arestului preventiv, de la data de 10 iunie şi până în 19 iulie, este rezonabilă şi suficientă, iar dacă ar aprecia altfel măsura arestării preventive, menţinută, nu ar mai întruni caracterul proporţional cerut de legiuitor pentru legalitatea celei mai grele măsuri preventive.
În acelaşi timp, magistratul a avut în vedere că fostul parlamentar "se află la primul contact cu legea penală, având o conduită bună anterior săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina sa, cum rezultă din fişa de cazier judiciar ataşată la dosar" şi este o persoană "instruită şi perfect integrată în societate şi singurul întreţinător al unei minore.
“Având în vedere discursul inculpatului Boureanu Cristian Alexandru de la termenul de judecată din data de 19.07.2017, judecătorul de cameră preliminară reține că acesta și-a schimbat atitudinea sfidătoare pe care a avut-o la adresa organelor de urmărire penală, înțelegând într-o oarecare măsură consecințele faptelor săvârșite. În atare condiții, judecătorul de cameră preliminară observă o schimbare în comportamentul inculpatului, acesta înțelegând necesitatea respectării tuturor normelor de drept, inclusiv a celor destinate să asigure buna desfășurare a procesului penal”, se arată în documentul care afirmăcă Boureanu și-a schimbat atitudinea sfidătoare față de polițiști, potrivit Știrile Pro Tv.
Varianta fostului deputat
În timpul procesului, avocatul lui Boureanu a arătat că fostul demnitar a fost provocat de polițiști, că a absolvit două facultăți și că are în iîntreținere un copil minor, aspecte care se regăsesc în motivare. În ultimul cuvânt, Boureanu le-a explicat judecătorilor ce s-a întâmplat în seara respectivă, fiind condus acasă de un ospătar de la o petrerecere organizată de un post de televiziune.
“Inculpatul declară că a plecat de la un eveniment organizat de Antena 3 după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat într-o mașină foarte mică, iar în spate s-a așezat logodnica acestuia. În timp ce se afla în mașina condusă de un ospătar de la eveniment, în zona Ambasadei Chinei, au fost opriți de un echipaj de poliție care i-a solicitat actele mașinii, pe care inculpatul le-a înmânat organului de poliție, ulterior aceștia fiind lăsați să plece. După aproximativ trei minute, în timp ce se aflau in Piața Charles de Gaulle, o mașină de poliție a venit și le-a blocat calea, din aceasta coborând trei polițiști.
În continuare, organele de poliție s-au îndreptat spre inculpat, deși nu acesta condusese mașina, moment în care logodnica sa a început să tragă de ușă, a deschis geamul și a întrebat ce s-a întâmplat. Ulterior, primele cuvinte pe care le-a auzit din partea polițistului au fost «Bourene, hai să te vedem acum cât ești de șmecher ești», acesta fiind scos cu forța din mașină pentru a-l identifica și duce la secție”, a povestit Boureanu varianta sa, notată de magistrati.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis, miercuri, că fostul deputat Cristian Boureanu poate fi judecat sub control judiciar, însă decizia nu este definitivă. Tot miercuri, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a anunţat că procurorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Cristian Boureanu, pentru trei infracţiuni de ultraj, şi a prietenei acestuia, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă.