Întoarcerea uriașului tăcut. Animalul dispărut de peste 200 de ani revine în pădurile din România
Un moment considerat istoric pentru biodiversitatea României s-a produs în Parcul Natural Vânători Neamț, unde au fost aduse patru exemplare ale unei specii dispărute de pe teritoriul țării de mai bine de două secole. Este vorba despre o etapă importantă în eforturile de refacere a echilibrului natural, într-un program amplu de readucere a marilor erbivore europene în ecosistemele forestiere, după modelul anterior aplicat cu succes în cazul zimbrului.

Elanul revine în România
Patru exemplare de elan (Alces alces) au fost aduse în Parcul Natural Vânători Neamț, într-o acțiune de reintroducere a speciei în fauna României după o absență de peste două secole.
Exemplarele provin din centre specializate din Germania, Franța și Elveția și au fost selectate pe baza unor criterii biologice și sanitare, menite să asigure adaptarea la condițiile de mediu din România, scrie ziarpiatraneamt.ro.
Elanul este o specie de talie mare, impresionantă, dar discretă în comportament, cu prezență rar vizibilă în natură.
Proiectul este derulat de RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Vânători Neamț, în parteneriat cu mai multe organizații de conservare.
Conform procedurilor sanitar-veterinare, animalele vor fi menținute într-o perioadă de carantină de 30 de zile, timp în care accesul publicului în zona de acomodare este restricționat, iar monitorizarea se face strict de către specialiști.
Elanul este considerat o specie cu rol funcțional în ecosistemele forestiere, influențând vegetația și dinamica habitatelor. Prin hrănire, contribuie la echilibrul dintre păduri și zonele deschise și la apariția unor microhabitate utile altor specii.
„Aducerea elanilor este un act de reparație morală față de natură, începutul unui proces gradual, construit pe baze științifice și cu o viziune pe termen lung privind prezența speciei în libertate. Alături de reintroducerea zimbrului, acest nou început poate consolida statutul Parcului ca reper pentru conservarea naturii în România”, a declarat Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Natural Vânători Neamț.
Dispărut din România din secolul al XIX-lea
Din perspectivă istorică, elanul a fost prezent în fauna actualului teritoriu al României până la începutul secolului al XIX-lea, când a dispărut din cauza vânătorii și a modificărilor de habitat.
În „Descriptio Moldaviae” de Dimitrie Cantemir, specia este menționată în nord-estul Moldovei, ceea ce confirmă vechimea prezenței sale în regiune.
Reintroducerea de la Vânători Neamț reprezintă primul demers organizat de readucere a speciei, construit pe baze științifice și integrat într-un program mai amplu de conservare a biodiversității forestiere din România.
Pe termen lung, specialiștii în ecologie consideră că succesul reintroducerii depinde de stabilirea unei populații viabile, adaptate la climat și presiuni antropice reduse.
Monitorizarea continuă, coridoarele ecologice și protecția habitatelor sunt elemente esențiale în acest proces.
De asemenea, implicarea comunităților locale și educația ecologică joacă un rol important în acceptarea și coexistența cu specia reintrodusă.


































