Județe întregi sub ape, iar șefii ISC au petrecut într-un hotel de lux din Covasna

Județe întregi sub ape, iar șefii ISC au petrecut într-un hotel de lux din Covasna

Ultima actualizare:

    Șeful ISC Romulus Burlacu, alături de alți delegați ai inspectoratelor de stat în construcții din alte județe  Foto: ziuanews.ro
Șeful ISC Romulus Burlacu, alături de alți delegați ai inspectoratelor de stat în construcții din alte județe Foto: ziuanews.ro

Când jumătate din țară este sub ape, cei care au în „fișa postului de lucru” sprijinirea în combaterea efectelor inundațiilor și în evaluarea pagubelor petrec zile în șir într-un hotel de lux din Covasna, județ aflat în topul zonelor cele mai afectate.

Hotel de 4 stele, mese pline cu mâncăruri și băuturi din belșug, acestea sunt coordonatele „întâlnirii de lucru” dintre șeful Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), Romulus Burlacu, și alți factori de decizie din teritoriu. Petrecerea, stropită din plin cu alcool și voie bună, a avut loc la „Hotel Clermont”, din mărginimea Covasnei.

La „dezbateri” au participat aproximativ 100 de persoane: conducerea ISC și delegații din alte inspectorate de stat în construcții județene.

În imaginile surprinse de ziariștii de la ziuanews.ro se observă clar cum „ședința comună pentru preîntâmpinarea catastrofelor ce pot fi determinate de cauzele naturale ale inundațiilor” este, de fapt, o petrecere pe cinste!

Mai multe imagini pe ziuanews.ro.  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Meghan Markle și Prințul Harry foto GettyImages 2261848991 (3) jpg
spital FOTO Facebook  / Guvernul României
image png
Papa Leon al XIV-lea binecuvântează mulțimea în timpul Liturghiei de Paște FOTO AFP
turist jpg
index webp
Amelia Earhart: femeie, pilot, pionier, legendă jpeg
campionat dormit japonia getty (2) jpg
image
image