„Lacrimi de curcubeu”. Mesajul lui Cristian Tudor Popescu după agravarea stării de sănătate a lui Ion Iliescu

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat sâmbătă, printr-un mesaj publicat pe Facebook, după ce Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală a anunțat că starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a agravat.

Reacția lui CTP, după anunțul privind starea de sănătate a lui Ion Iliescu / foto: Facebook
Reacția lui CTP, după anunțul privind starea de sănătate a lui Ion Iliescu / foto: Facebook

Ion Iliescu este internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală, iar medicii au confirmat că situația sa medicală s-a înrăutățit, potrivit anunțului făcut în data de 2 august 2025.

Ca reacție, Cristian Tudor Popescu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, în stilul său binecunoscut, marcat de ironie și ton critic. Textul, intitulat „Lacrimi de curcubeu”, face referire la momentul delicat în care se află fostul președinte al României.

Cu ocazia – nu, nu morții – încetării din viață a fostului președinte al României, Ion Iliescu, mesaj din America: «Ne vedem dincolo de curcubeu» – George W. Bush. Și din Rusia: «Moscova nu crede în lacrimi» – V.V. Putin”, a scris Cristian Tudor Popescu, pe pagina sa personală de Facebook.

Ion Iliescu este în stare critică

Vă reamintim că, din 9 iunie 2025, Ion Iliescu a fost internat de urgență cu probleme respiratorii grave, fiind ulterior diagnosticat cu cancer pulmonar. De atunci, el se află sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare.

În vârstă de 95 de ani, Ion Iliescu are un istoric medical complex. În aprilie 2019, a suferit o intervenție chirurgicală la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu” din cauza unei pericardite lichidiene, o inflamație a învelișului inimii.

Înainte de actuala spitalizare, fostul șef al statului era monitorizat medical în mod regulat la Spitalul Elias din București. În ultimii ani, aparițiile sale publice au fost extrem de rare, iar comunicarea cu presa și publicul s-a făcut aproape exclusiv prin intermediul blogului personal.

Mesajul publicat de Cristian Tudor Popescu pe rețelele de socializare a generat reacții diverse în mediul online. Unii utilizatori au considerat tonul nepotrivit pentru situația prezentă, în timp ce alții au interpretat textul drept o critică indirectă la adresa moștenirii politice lăsate de fostul președinte.x



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ceausescu sondaj jpg
499992705 1274123354512806 2651166906498329812 n jpg
nyzhnia apsha captura video jpg
Bunica Veruta, foto Facebook jpg
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
caz roxana calin colaj captura video jpg
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net