Leonard Doroftei, protest în fața Primăriei din Ploiești. ”Luptăm pentru viitorul copiilor noștri”
Leonard Doroftei, fostul campion mondial la box, protestează în fața primăriei din Ploiești, alături de 100 de copii. Fostul sportiv a luat inițiativă, după ce mai mulți copii de la Clubul Sportiv Municipal Ploiești au rămas fără săli de sport, neputând să se antreneze.
Peste 100 de copii de la mai multe secții ale Clubului Sportiv Municipal Ploieți s-au antrenat joi după amiază în fața Primăriei, fiind susținuți în demersul lor de Leonard Doroftei. Nemulțumiți de faptul că nu mai au săli în care să își desfășoare activitatea sportivă, aceștia speră să rezolve aceată situație neplăcută prin protest.
Sportivii au rămas fără sălile în care desfăşurau activităţile după ce Consiliul Local a aprobat, din buget, bani doar pentru salariile antrenorilor, nefiind alocat niciun ban pentru chirii sau deplasări, ajungându-se în imposibilitatea juniorilor de a mai pleca la competiţii sau a plăti chiriile
Astfel, platoul din fața primăriei a fost transformat într-o adevărată bază sportivă. Copii de la secțiile de box, înot, atletism sau fotbal au venit să se antreneze alături de profesorii lor, transformând aleea în ring de box, pistă de atletism și teren de fotbal.
”Nu avem ce să facem. Trebuie să promovăm sportul, mișcarea. Luptăm pentru sănătatea copiilor noștri, pentru viitorul copiilor noștri”, a declarat Leonard Doroftei, pentru corespondentul Mediafax.