Libertatea nu se plătește! Victimele violenței domestice, scutite de taxa de timbru la divorț și partaj
Camera Deputaților a adoptat miercuri, 5 noiembrie, o lege care schimbă viața multor femei din România. Victimele violenței domestice nu vor mai fi nevoite să plătească taxa de timbru atunci când cer divorțul sau partajul. Proiectul, inițiat de deputata Alina Gorghiu, a fost adoptat cu o majoritate largă.

„Astăzi, în Parlament, am făcut dreptate pentru femeile care au trăit prea mult timp în tăcere și frică. Legea pe care am inițiat-o – prin care victimele violenței domestice nu vor mai plăti taxe de timbru la divorț și partaj – a fost adoptată în Camera Deputaților. E un pas mic pentru bugetul statului, dar uriaș pentru viețile femeilor care își caută libertatea. Pentru că libertatea nu trebuie plătită”, a scris Alina Gorghiu într-o postare pe Facebook.
„O femeie nu trebuie să-și cumpere libertatea în rate”
Parlamentara liberală a adăugat: „Am cunoscut femei care s-au întors de 7, 8 ori la agresor. Nu din lipsă de curaj, ci din lipsă de alternative. De azi, una dintre acele bariere a căzut. Statul român începe să spună clar: o femeie nu trebuie să plătească pentru dreptul de a fi în siguranță; o femeie nu trebuie să-și cumpere libertatea în rate”.
Deputata le-a mulțumit tuturor colegilor care au susținut proiectul, adăugând: „Astăzi, vocea victimelor violenței domestice a fost auzită. Și transformată în lege.”
Această decizie vine la doar o lună după ce Parlamentul a adoptat Declarația „România fără violență domestică”, prin care statul condamnă toate formele de abuz – fizic, psihologic, economic și sexual – și cere măsuri mai ferme pentru protejarea victimelor.
Un caz cutremurător care arată realitatea
În același timp, un nou caz readuce în atenție gravitatea fenomenului. Un polițist din trupele speciale ale Poliției Iași este anchetat după ce logodnica sa l-a acuzat că ar fi bătut-o până și-a pierdut cunoștința.
Bărbatul s-a apărat susținând că femeia ar fi declanșat conflictul și că el „nu a lovit-o”, ci doar „s-a apărat”, în timp ce aceasta se comporta de parcă „era posedată”.
Noua lege este privită ca o victorie simbolică pentru femeile care trăiesc în abuz și care, până acum, se loveau nu doar de teamă, ci și de birocrație. De acum, ele pot face un pas spre libertate, fără să plătească pentru dreptul de a fi în siguranță.




































