Locuitorii orașului Timișoara sunt terorizați de un zgomot misterios. Ce se aude la fiecare 7 secunde: „E ciudat”

Timișorenii se plâng că sunt traumatizați de un sunet care se aude la fiecare 7 secunde. Acesta se poate auzi încă din luna decembrie, însă nu s-a făcut nimic în privința lui. Problema este că, de fapt, sursa lui a rămas încă neidentificată. Deranjaţi de zgomot, oamenii au facută o sesizare la Primărie.

Imagine din Timișoara Foto: Facebook
Imagine din Timișoara Foto: Facebook

Zgomotul se aude la fiecare 7 secunde

Zgomotul obsedant a fost sesizat prima data pe 10 decembrie. De atunci, fie zi, fie noapte, la fiecare şapte minute se aude un vuiet prelung de 7 secunde. „E un sunet vibrant, oscilant, radiant, nici nu știu cum să-l numesc, parcă transmis prin niște tuburi", spune Adrian Mardan, locatar, pentru Observatornews.ro

Adrian Mardan locuiește la etajul 4 si susţine că uneori vibrația e atat de puternică încât geamurile se cutremură. Bărbatul, muzician, a făcut o anchetă pe cont propriu pentru a identifica originea sunetului misterios. „Din filmările pe care le-am făcut, am extras din ele sunetul și le-am încărcat pe track-uri diferite, adică pe canale. Îi dau drumul dacă vreți... și cumva le-am comparat. Le-am tăiat și le-am trimis unul prieten care se ocupă cu antene, cu relee, că să mă ajute să identificăm cumva sursă lor", spune el. 

Oamenii au facută o sesizare la Primărie

Fiind RE ȘI bemol, cumva, între 200 și 300 de herti, undeva pe acolo se învârt, sper să nu greșesc", adaugă locatarul. Singurii care au auzit sunetele până acum sunt locuitorii din respectivul bloc și nu sunt toți ci cei care au apartamentele pe o parte a imobilului.

Sunetul se aude clar inclusiv pe timp de ziuă și se repetă la fiecare 7 minute. Sursa lui rămâne momentan neindentificată. Deranjaţi de zgomot, oamenii au facută o sesizare la Primărie. Plângerea a ajuns la Poliția Locală. Agenția pentru Protecția Mediului nu are nicio explicaţie.„Evident auzim, e un zgomot, clar o sursa artificiala. E un sunet nedorit si.. ciudat", spune Alina Căluşeriu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene de Monaco profimedia 0958013767 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
suspecti jaf Muzeul Drents jpg
Foto Paulet jpeg
apa plante flori istock jpg
calorifer istock jpg
loto jpeg
Prințesa Charlene de Monaco  Profimedia jpg
banner el jahez png
muncitor foto pexels jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net