Lucruri neștiute despre sărbătorile toamnei: Sfânta Parascheva, Sfântul Dumitru și Sfinții Mihail și Gavriil

Ultima actualizare:

Anotimpul de tranziţie către iarnă aduce multe sărbători religioase, însoţite de obiceiuri împământenite de secole, care se păstrează încă, în special în zonele rurale. Citeşte mai multe în numărul 20 al revistei Click! pentru femei!

Sfânta Parascheva  - 14 octombrie

În ziua în care este sărbătorită Sfânta Parascheva sau Sfânta Vineri de Toamnă nu este indicat să lucrezi. Aceia care muncesc pe 14 octombrie este posibil să aibă parte de necazuri în familie, întrucât sfânta este ocrotitoarea familiei. Se împart săracilor lipii, covrigi, must şi vin roşu pentru a avea sărbători îmbelşugate în tot restul anului. Dacă cineva îţi cere ajutorul, nu te feri să-i întinzi o mână de ajutor. Cei zgârciţi vor avea parte numai de pagube. Tot acum, nu se face focul în casă, oricât ar fi de frig. Fetele şi femeile nemăritate nu au voie să facă treburi în casă acum, altfel nu se vor mărita. Viitoarele mămici sunt sfătuite să împartă de mâncare copiilor săraci, pentru a avea o naştere mai uşoară. Un obicei pe care-l ţin credincioşii este să nu mănânce nimic până după terminarea Sfintei Liturghii. Cei care mănâncă dimineaţă, mai ales de dulce, pot avea probleme cu stomacul.

Praznicul Sfântului Dumitru - 26 octombrie

Pe 26 octombrie, sărbătoarea Sfântului Dumitru, numită şi Sânmedru, marchează ultima dintre cele mai importante sărbători ale toamnei, care, conform superstiţiilor pastorale, reprezintă începutul iernii. Printre cele mai spectaculoase obiceiuri de Sânmedru sunt focurile vii. În noaptea de 25 octombrie se ţine Focul lui Sânmedru. Pe dealuri se aprind focuri peste care copiii sar pentru a rămâne sănătoşi, iar tinerii pentru a se căsători. Rolul focului este de a aduce rodnicie, de aceea, după ce este stins, cenuşa se aruncă în grădină. Femeile împart covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate celor care sar peste foc. Tot în această zi se pomenesc morţii şi se împart colivă şi colaci în formă de cruce. În Bucovina, cine seamănă usturoiul după Sânmedru va avea parte numai de pagubă în anul următor. În Oltenia, numai dacă respecţi toate tradiţiile sărbătorii vei fi protejat de primejdii. Nu trebuie să foloseşti pieptănul, altfel atragi asupra ta necazuri şi primejdie de lupi.

Ziua Sfinților Mihail şi Gavriil - 8 noiembrie

Oamenii de la munte îi cinsteau pe cei doi Arhangheli. Ciobanii făceau o turtă mare din mălai, care se arunca în târla oilor, odată cu lăsarea berbecilor la oi, pentru împerechere. Dacă turta cădea cu faţa în sus, se anunţa o primăvară fertilă, iar dacă turta cădea pe dos, prevestea oi sterpe şi lipsă de belşug. În sâmbăta dinaintea sărbătorii, se împarte pentru sufletele morţilor, iar ziua poartă numele de Moşii de Arhangheli. Acum, se aprind lumânări pentru cei plecaţi dintre noi fără lumânare. 8 noiembrie este zi de hotar între anotimpuri, căci de-acum iarna începe să-şi intre în drepturi treptat. În popor, se spune că, iarna, vremea va fi mai mult cum este în această zi. De asemenea, între sărbătoarea Arhanghelilor şi cea a Crăciunului există câteva zile calde, însorite, aşa-numita vară a iernii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
comuna jpg
replica titanic jack moore profimedia (2) jpg
calin georgescu jpg
image png
Cristian și Vlad Popescu Piedone au votat. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
gigi becali facebook jpg
alegeri  png
iohannis 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net