Marian Vanghelie, la DNA. E suspect într-un nou dosar

Ultima actualizare:

    Marian Vanghelie a ajuns, joi, la sediul DNA
Marian Vanghelie a ajuns, joi, la sediul DNA

Primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a ajuns la DNA, joi dimineaţă, pentru a fi audiat într-un nou dosar privind fapte de corupţie.

UPDATE 11.30. Marian Vanghelie a ieşit de la DNA. Acesta a declarat că este suspect într-un nou dosar şi că este acuzat de abuz în serviciu pentru fapte din 2008.

„Abuz în serviciu pe un număr de două contracte din anul 2008. Pe o licitaţie de salubrizare pe trei luni de zile. Ştiţi că eu nu am făcut salubrizare. Am făcut pe trei luni de zile. A fost atunci cu NATO, cu toate nebuniile, cu toate adresele, voi (jurnaliştii - n.r.) toţi iîn capul meu. A rămas să ne cheme să luăm dosarul, să îl studiem, să facem un punct de vedere. Nu am niciun control judiciar”, a declarat Marian Vanghelie, la ieşirea de la DNA, potrivit România Tv.

Întreabat dacă a fost denunţat de omul de afaceri Florin Walter, Vanghelie a spus că “nu este vorba despre un denunţ al lui Walter”.

Vanghelie nu renunţă la candidatură

Marian Vanghelie a mai precizat că nu renunţă la candidatura pentru Primăria Sectorului 5, ba, mai mult, este convins că va câştiga cu 70%. “Cum să nu rămân în cursă? Nu mă sperie pe mine nimic. Cred că o să câştig cu 70%”, a conchis fostul edil.

UPDATE 10.38. Marian Vanghelie a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie în jurul orei 9.45, fiind însoţit de un avocat. Întrebat dacă a fost citat de procurori în calitate de martor sau suspect într-un nou dosar, Marian Vanghelie a spus că, în România, “cine nu este suspect, este prost” şi că “suspect este prenume naţional”. Primarul suspendat al Sectorului 5 a adăugat că nu ştie despre ce dosar este vorba, dar că va da mai multe informaţii după ce va discuta cu procurorii.

Vanghelie este preşedintele Partidului Dreptăţii Sociale şi candidat pentru un nou mandat de primar la Sectorul 5. El declara recent, într-un interviu pentru News.ro, că va câştiga bătălia cu DNA şi se va reîntoarce în scaunul de primar, însă este pesimist în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale în România.

Întrebat dacă un nou dosar de la DNA l-ar împiedica să obţină un nou mandat de primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie a spus: “Şi dacă ar mai fi un dosar care e problema? Nu există condamnare într-un dosar pe rol. Am avut opt dosare penale. Dacă s-ar fi mers pe aceeaşi viziune pe care se merge astăzi şi aş fi făcut cîte două-trei luni de arest preventiv, înseamnă că aş fi înnebunit şi am fi înnebunit cu toţii în România. Viaţa a demonstrat că le-am câştigat pe toate. Toate opt dosare. Patru cu ANI le-am câştigat în afară de alea opt dosare. Două NUP-uri. Unul de la PNA şi unul de la DNA. Deci în toată această perioadă ce ar fi trebuit să fac? Continuu să iau câte o pauză? Treceau opt ani şi luam o pauză, îmi mai luam încă vreo cinci, şase ani acum şi  trecea viaţa. Cei de la vamă au câştigat procesul după opt, nouă ani. Nu îi ajută cu nimic. Au fost daţi afară, unii au murit, unii s-au îmbolnăvit. Cu ce îi mai ajută pe ei că au câştigat procesul astăzi? După nouă ani? Trebuie să mergi cu toate problemele odată. Mergi şi cu familia, mergi şi cu politica şi cu bătăliile şi cu procesele şi cu noile dosare dacă dumneavoastră vreţi. Mergem şi cu noile dosare dacă mai e nevoie cumva de un dosar ca să mă obosească cineva, dar să ştiţi că duc mult”. 

Marian Vanghelie a ajuns, joi, la sediul DNA. Procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă faptul că este vizat într-un nou dosar. Marian Vanghelie a confirmat această informaţie şi a precizat că este suspect într-un nou dosar şi că este acuzat de abuz în serviciu, scrie news.ro.

A ajuns la spital, din cauza unei crize de rinichi

Primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a lipsit, miercuri de la procesul în care este acuzat de fapte de corupţie. Avocatul acestuia spune că a luat legătura cu şoferul edilului, care i-a transmis că Vanghelie are o criză renală şi a fost dus la Spitalul Universitar Bucureşti. Marian Vanghelie a fost trimis în judecată, de procurorii DNA, în iulie 2015, pentru suspiciuni privind săvârşirea a nouă fapte de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte fapte de spălare de bani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net