Mencinicopschi s-a obişnuit cu mâncarea din puşcărie. Cum suportă detenţia

Mencinicopschi s-a obişnuit cu mâncarea din puşcărie. Cum suportă detenţia

Ultima actualizare:

    Mencinicopschi s-a adaptat condiţiilor din penitenciar
Mencinicopschi s-a adaptat condiţiilor din penitenciar

La 65 de ani, Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 8 de închisoare în dosarul ICA. Obişnuit cu un regim de viaţă foarte sănătos, nutriţionistul a fost nevoit să de adapteze, de voie de nevoie, condiţiilor din penitenciar.

Mulţi au crezut că dr. Mencinicopschi nu va putea suporta mâncarea din puşcărie, dat fiind faptul că e obişnuit cu alimente sănătoase. Însă, deocamdată profesorul nu a avut nicio problemă din acest pnct de vedere şi s-a adaptat.

"Există magazinul penitenciarului de unde îşi ia fructe şi legume şi şi-a achiziţionat ulei de măsline pentru a-l adăuga în salate. Ne-a mărturisit că hrana din penitenciar este OK şi reuşeşte să facă o selecţie din ceea ce este în meniu. În rest, tata ne-a spus că sunt în regulă condiţiile din penitenciar, că oamenii de acolo s-au purtat normal şi i-au arătat bunăvoinţă. Până acum a fost în carantină şi nu a intrat în contact cu ceilalţi deţinuţi. Încă nu ştim unde va fi mutat. Nu trebuie neapărat să fie aproape de casă, ci doar să-i fie lui bine", a declarat fiica lui pentru ziarul Ring.

Cât despre regimul de penitenciar, fata renumitului nutriţionist spune că, până acum, nu a fost nimic de nesuportat."Cred că tata are televizor în celulă, dar nu se uită. El scrie, citeşte, aşa cum făcea şi acasă. Are chiar şi puterea de a glumi că acum dispune de mai mult timp să se ocupe de scris, cărţile fiind refugiul lui. Asta cred că îl şi ajută să-şi menţină echilibrul şi îi dă putere. Are dreptul la trei vizite pe lună. Deşi un om nevinovat are altă percepţie, tata a găsit puterea să-i ierte pe procurori şi completul de judecată", a încheiat aceasta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
anaf png
dorianrochowski solarium 1064815 jpg
image png
furtuna constanta Facebook Prognoze și Alerte RO 4 jpg
image png
image png
6424a152 9d82 450c 98de 7860785534ed jpg
image png
image
image