Meteorologii sunt în alertă! Când vine iarna în stil La Nina

Ultima actualizare:

Fenomenul La Nina are șanse mari să se dezvolte încă din luna noiembrie. La Nina este un mecanism climatic care influențează vremea la nivel global, fiind caracterizat prin temperaturi oceanice mai scăzute decât media în Pacificul ecuatorial. Astfel, iarna 2024 - 2025 ar putea fi una radical diferită față de cea anterioară, spun meteorologii.

Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Ce este "La Nina"

La Nina este un mecanism climatic care influențează vremea la nivel global, fiind caracterizat prin temperaturi oceanice mai scăzute decât media în Pacificul ecuatorial. Efectele asupra vremii sunt mai pronunțate în timpul lunilor de iarnă din emisfera nordică și sunt resimțite mai slab în timpul verii.

Iarna trecută a fost cea mai caldă înregistrată vreodată pentru "Lower 48", expresie care desemnează cele 48 de state continentale ale SUA. Explicația pentru acest lucru ține de faptul că sezonul rece a fost dominat de El Nino, în timp ce lumea a continuat să se încălzească din cauza poluării cu combustibili fosili, notează sursa citată.

 "Sunt 60% șanse să apară până în noiembrie" 

Căldura prelungită a șters de pe hărți ninsorile abundente în nord-estul și vestul mijlociu al Statelor Unite, determinând o "penurie de zăpadă", potrivit CNN. La Nina, contrapartida lui El Nino, nu a sosit încă, dar sunt 60% șanse să apară până în noiembrie, potrivit Centrului american pentru predicție climatică.

Odată instalată, La Nina va rămâne aici toată iarna și, probabil, va persista cel puțin până la începutul primăverii 2025. La Nina și El Nino nu sunt singurii factori care influențează vremea într-un anumit anotimp sau într-o anumită arie geografică.

Cât de puternică va deveni La Nina anul acesta 

Se vorbește, însă mult despre aceste fenomene pentru că ele au, de regulă, au un efect disproporționat de mare asupra iernilor din SUA, mai ales atunci când sunt puternice. Nu este clar, momentan, cât de puternică va deveni La Nina anul acesta, dar previziunile actuale înclină în favoarea unui fenomen mai slab.

Centrului american pentru predicție climatică este așteptat să publice, joi, ultimele sale previziuni bazate pe tendințele către o La Nina mai slabă. Nu există două ierni La Nina care să fie la fel, remarcă CNN.

O astfel de vreme ar însemna o schimbare completă

De obicei, vremea furtunoasă se deplasează dinspre sudul Statelor Unite către părți din nordul țării. Se preconizează că întreaga zonă nordică a SUA va fi mai umedă decât în mod normal în această iarnă, în special pe coasta pacifică din nord-vest, în vestul mijlociu și, parțial, în nord-est.

Vremea umedă este crucială pentru combaterea secetei și uscăciunii persistente din vestul mijlociu al SUA. O astfel de vreme ar însemna o schimbare completă față de modelul iernii trecute, care a favorizat un sud mai umed și un nord mai uscat.

Precipitațiile mai abundente decât în mod normal nu garantează că vor fi mai multe ninsori. Temperaturile trebuie să fie suficient de scăzute atât în aer, cât și la suprafață, pentru ca zăpada să cadă și să se așeze pe sol. Evenimentele La Nina mai slabe tind să favorizeze mai multă zăpadă în nord-est.

Dimpotrivă, aici zăpada este mai puțină în timpul evenimentelor La Nina mai puternice, deoarece temperaturile mai calde ajung, adesea, mai departe pe coasta de est. Cele mai recente previziuni privind temperaturile de iarnă în SUA nu sunt ideale pentru iubitorii de zăpadă din nord-estul teritoriului american, scrie Antena3 CNN. 

Sezonul hibernal va fi mai cald decât în mod normal

Cu actualele date, se preconizează că sezonul hibernal va fi mai cald decât în mod normal în aproape toată jumătatea sudică a SUA și în mare parte din estul țării. Astfel, anumite furtuni de iarnă din unele părți estice vor fi mai umede, în loc să aducă ninsori abundente.

În sud, condițiile de secetă s-ar putea accentua pe tot parcursul sezonului. Unele părți din vestul mijlociu, din Marile Câmpii și din Munții Stâncoși ar putea avea temperaturi mai apropiate de normal în această iarnă, în timp ce se așteaptă condiții mai reci decât normalul în regiunile din nord-vestul Pacificului până către unele zone din Dakota.

Nordul Californiei este, de regulă, mai umed în timpul unei ierni La Nina, însă prognozele atribuie în această iarnă regiunii menționate un climat apropiat de normal. La Nina a contribuit la iarna extrem de ploioasă care a afectat o mare parte din acest stat american între decembrie 2022 și februarie 2023 și în timpul sezonului rece anterior.

În același timp, se așteaptă ca sudul Californiei să fie mai uscat și mai cald decât media pe parcursul iernii 2024 - 2025. Aceste vești nu sunt tocmai bune, deoarece este esențial ca regiunea să beneficieze de o perioadă de ploi abundente în următoarele câteva luni, pentru a "contracara" sezonul incendiilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
hacker profimedia jpg
thunderstorm 3213885 1280 jpg
maini venetia jpg
Doburoku Matsuri jpg
Kamala Harris Donald Trump/ FOTO: Getty Images
blocuri la vanzare jpg
castelul Bethlen Haller jidvei2 jpg
casa plantelor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net