Mircea Badea reacționează după ce David Popovici a dat 120.000 de euro pe o mașină de lux: „Eu îmi amintesc ce ne-a spus acum două luni"
Mircea Badea a comentat noua achiziție a lui David Popovici, fiind vorba despre un Porsche Spider în valoare de 120.000 de euro. Jurnalistul a scos în evidență contradicțiile între ceea ce înotătorul spunea în urmă cu două luni și ceea ce a declarat acum, cu privire la cumpărarea mașinii.
David Popovici a explicat decizia de a-și cumpăra bolidul de lux
David Popovici a explicat decizia sa, spunând că achiziția unui supercar Porsche este o realizare personală. „Îmi plac maşinile. Tocmai mi-am luat o maşină la care m-am uitat zi de zi timp de doi ani pe Internet, am verificat preţurile, m-am uitat la review-uri. Mă simt mândru şi fericit că am reuşit să o iau. Mi-am permis această plăcere. M-a convins că merit, cumva,” a spus Popovici într-un podcast.
Ce spune Mircea Badea despre achiziția lui David Popovici
„Astăzi am văzut că a făcut multă vâlvă, a suscitat mult interes, un subiect pentru mine absolut neimportant, că nu, chiar nu mi s-a părut important, dar pe foarte multă lume a înflăcărat. Adică e plin de cetățeni care se exprimă pe subiect.
Când am văzut atâta pasiune, argumente și intervenții în spațiul public pe temă, zic: stai puțin, că am și eu opinie. David Popovici ne-a zis că, în fiecare zi, timp de doi ani, s-a uitat la mașina respectivă, la prețuri… Dar eu îmi amintesc ce ne-a spus David Popovici acum două luni:
Nu pot să o conduc, pentru că atrage prea mult atenţia, aşa că prefer să conduc maşina mea obişnuită. O maşină care se pierde mult mai repede în mulţime. Eu conduc un Audi A3 vechi de 10 ani. Mai merg şi cu autobuzul. Mă bucur că acum am ocazia să spun că am o maşină complet obişnuită, un Audi cu 105 cai-putere’.
Deci acum două luni ne spunea că o mașină cu prețul între 30.000 și 50.000 de euro i se pare extravagantă și că el preferă să conducă mașina lui cea veche. Iar acum ne spune că timp de doi ani, zi de zi, s-a uitat la Porsche-ul de 120.000 de euro. În timp ce spunea că preferă să conducă o mașină care se pierde în mulțime, se uita după Porsche”, a declarat Mircea Badea la Antena3CNN.ro.
Mircea Badea: „Singura mea întrebare (...)"
„Singura mea întrebare este de ce a zis în urmă cu două luni ce a spus, iar acum altceva? Nu este niciun atac. Am această nedumerire pe partea de comunicare. Nu mă refer la altceva”, a adăugat Mircea Badea.
Profesorul Cristian Păun l-a criticat dur pe Popovici
„Eu, ca economist, consider decizia extrem de neinspirată. Mai bine își lua un apartament în centrul Capitalei și îl închiria. Obținea o sursă de venit pe termen lung. Sau investea cu alții într-o afacere. Câștiga independență financiară, nu dependența de un bolid de lux pe care să îl conduci mereu cu teamă, să îți fie frică să îl parchezi pe stradă, pentru care să nu ai încă resurse să îl întreții pe termen lung”, a explicat profesorul Cristian Păun.
Critici au venit și din partea lui Cristian Tudor Popescu
„Îl consider pe David Popovici, cum am spus-o nu o dată, cel mai inteligent și cultivat dintre toți marii sportivi ai României. Cu atât mai dură a fost surpriza să aflu că și-a cumpărat un Porsche Spider cu 120.000 de euro. Și că a făcut-o pentru că ăsta era visul lui. Sunt uluit nu de mărimea sumei, ci de micimea marelui vis al lui David”, a notat Cristian Tudor Popescu.