Mircea Băsescu adus la DNA, pentru audieri în dosarul traficului de influenţă

Mircea Băsescu adus la DNA, pentru audieri în dosarul traficului de influenţă

Ultima actualizare:

    Mircea Basescu
Mircea Basescu

Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, şi Marian Căpăţână au fost aduşi, joi, la sediul central al DNA, pentru a fi audiaţi în dosarul traficului de influenţă, informează Mediafax.

Cei doi au fost aduşi din arestul Poliţiei Capitalei, unde au fost încarceraţi în 20 iunie, şi nu au făcut declaraţii.

Tot la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) se află, pentru audieri în acelaşi dosar, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, care a fost adus din penitenciar, şi fiica acestuia, Izaura.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va judeca în 27 iunie dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto shutterstock jpg
Cap de dus femeie FOTO Shutterstock jpg
femeie care se uită la televizor  foto   Shutterstock jpg
inaugurare ceausescu metrou jpeg
pomi fructiferi sfaturi pomii fructiferi crestere pomi fructiferi plantare sfaturi trucuri scaled jpeg
dieta legume fructe curcubeu shitterstock jpeg
incendiu elvetia jpg
hotel miami marriot jpg
image
image