Mireasa şi-a lăsat nunta ca să protesteze faţă de tăierea pădurilor
Moment inedit la Sibiu, în timpul protestului la care au participat, sâmbătă (16 ma), aproximativ 100 de persoane, nemulţumite de tăierile abuzive ale pădurilor şi de legislaţia din domeniul exploatării forestiere.
Grupului de protestatari i s-a alăturat şi o mireasă, care a asortat special, la rochia albă, o pereche de tenişi verzi. “Chiar am vrut să vin, fiindcă mă mărit, şi am spus că repede-repede fugim ca să protestăm puţin”, a spus Ramona Lazăr, tânăra mireasă.
La Sibiu, după cum relatează “Adevărul”, protestatarii au mărşăluit timp de aproximativ două ore prin centrul oraşului şi au strigat lozinci precum “Nu tăiaţi copacii, se răzbună dacii!”, “Pas cu pas, pădurile le-aţi ras”, “Aşteptăm la DNA fabrica de cherestea”, “Codru-i frate cu poporul, nu cu drujba şi toporul” şi ”Parlamentul, vinovat, pentru codrul defrişat”. La final, câţiva dintre protestatari s-au aşezat în centrul Pieţei Mari şi au cântat ”Deşteaptă-te, române”.
Proteste având ca temă defrişările ilegale, care au lăsat România cu jumătate din suprafaţa împădurită pe care o avea în 1989, au fost organizate sâmbătă şi la Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara. Scandalul a fost declanşat recent de câteva prevederi controversate ale noului Cod Silvic, aflat în curs de adoptare la Parlament.