Mister elucidat! De unde era degetul uman găsit în carnea tocată

Ultima actualizare:

    Ion Epure a încercat să câștige bani de pe urma unui deget găsit în tomberonfoto: Adevărul
Ion Epure a încercat să câștige bani de pe urma unui deget găsit în tomberonfoto: Adevărul

Un bărbat din Vaslui a depus o plângere la sediul Poliției Bârlad cum că ar fi descoperit un deget de om într-o pungă cu carne tocată. Cazul a revoltat autoritățile, care au pornit o anchetă spre rezolvarea lui, iar producătorul acuzat a fost nevoit să retragă de pe piață peste două tone de carne.

Plângerea a fost depusă la data de 7 august, iar tot în acea perioadă, Ion Epure, bărbatul care ar fi găsit degetul, le povestea jurnaliștilor cum a decurs totul: „Când am amestecat mirodeniile cu carnea am dat de ceva, apoi am văzut unghia. I-am spus femeii mele că am găsit un deget de om. Am început să țip, apoi am sunat la 112, să vină Poliția. Copiii s-au îmbolnăvit, că au apucat să mănânce din carne. Să plătească (producătorul de carne, n.r.), că trebuie aicea niște material. Au rămas copiii flămânzi. Să facă ceva, o despăgubire”, declara bărbatul, citat de Adevărul.

Acum, polițiștii de la Investigații Criminale Bârlad au reușit să găsească posesorul degetului. Se pare că Ion Epure ar fi găsit falanga într-un tomberon, încercând să obțină bani de pe urma șantajului. În realitate, totul a pornit de la un accident în bucătărie.

Testele ADN au relevat faptul că degetul aparține unei gospodine din Vaslui, care și-a tăiat, din greșeală, degetul. Femeia folosea un aparat special de tocat carne, când a suferit un accident grav. Apoi, aceasta a aruncat falanga la tomberon, împreună cu carnea prelucrată. Se pare că Ion Epure a găsit degetul în gunoi și a încercat să însceneze o eroare a unei companii producătoare de astfel de produse, după ce a primit mai multe bunuri de la Cantina Săracilor Bârlad.

Cu toate acestea, după ce au anchetat întregul echipaj al societății, autoritățile au exclus ipoteza unui posibil accident în timpul muncii. Iar câteva zile mai târziu, la Spitalul Bârlad a ajuns o femeie cu un caz de amputație de deget. Testele ADN au relevat faptul că aceasta era chiar posesoarea falangei „descoperite” în carnea tocată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net