Moaştele Sf. Nicolae ajung la copiii bolnavi de cancer de la Fundeni

Ultima actualizare:

    Părintele Emil Cărămizaru le va duce copiilor bolnavi racla cu moaștele sfântuluiFoto: Mediafax
Părintele Emil Cărămizaru le va duce copiilor bolnavi racla cu moaștele sfântuluiFoto: Mediafax

Preotul Emil Cărămizaru, parohul Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Capitală, spune că moaştele Sf. Nicolae, care se găsesc în acest lăcaş de cult, vor ajunge, astăzi, la copiii bolnavi de cancer de la Spitalul Fundeni, continuând, astfel, o tradiţie mai veche. 

“Mare iubitor de copii, Sf. Nicolae şi-a dedicat viaţa slujirii lui Hristos şi este cunoscut în rândul copiilor drept Moş Nicolae. Vom merge cu racla la aceşti copii bolnavi, pentru că ei au nevoie de ajutorul nostru ca biserică şi mai ales de mângâierea şi binecuvântarea Sf. Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni”, a declarat preotul Emil Cărămizaru.

De vineri, moaştele Sf. Nicolae vor fi scoase, după slujbă, în faţa bisericii Sf. Gheorghe Nou, pentru ca, timp de trei zile, credincioşii să se roage şi să se închine la ele. Biserica Sf. Gheorghe Nou găzduiește de 400 de ani mâna dreaptă a sfântului, moaştele fiind aduse aici în anul 1600, când voievodul Mihai Viteazul le-a dăruit bisericii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net