Mobilizare fără precedent, la un an de proteste în Piața Victoriei

Ultima actualizare:

    S-a împlinit un an de proteste. Este mobilizare uriașă pe Internet pentru sâmbătă, 20 ianuarie
S-a împlinit un an de proteste. Este mobilizare uriașă pe Internet pentru sâmbătă, 20 ianuarie

Se împlinește un an de proteste în stradă. În 18 ianuarie 2017, au început protestele în Capitală. Apoi, circa un milion de români au ieșit în stradă în toată țara, iar imaginile cu miile de luminițe ale telefoanelor din Piața Victoriei au făcut înconjurul lumii. Acum este o mobilizare fără precedent, pentru sâmbătă 20 ianuarie.

De mai multe zile este o mobilizare uriașă pe Internet. Cei care au ieșit în stradă timp de un an de zile anunță un protest uriaș pentru sâmbătă, 20 ianuarie. Își cheamă și prietenii să le fie alături, iar din țară își anunță participarea o mulțime de oameni.

În graba de a anunța evenimentul, un internaut din localitatea Pucioasa, județul Dâmbovița, a scris: ”Dragi pucioșeni! Toate drumurile duc în Bucureşti pe 20 ianuarie! Este vorba de viitorul nostru și al copiilor noștri! Doamne ajută!”

”Sâmbătă, 20 ianuarie, încurajăm lumea din întreaga țară să se alăture protestelor din București. Nu este nevoie să ieșim de multe ori în stradă. Este nevoie să ieșim mulți, o dată. Propunem un marș Piața Universității – Piața Unirii – Fântâni – Parlament, cu vizite la instituțiile confiscate de către majoritatea parlamentară, Avocatul Poporului, CCR, CAN”, spun organizatorii.

Cei mai mulți din protestatari spun că apără Justiția de modificările propuse de Guvernul PSD – ALDE, dar și că vor să-i vadă pedepsiți pe cei ”care au vândut și furat România după 1989”.

”Unica soluție, încă o revoluție! Români, uniți-vă şi luptați pentru salvarea României! Adevărata revoluție a tuturor românilor 20 ianuarie 2018”, așa sună chemarea în stradă.

La ”Marea Revoluție” se alătură și românii din Diaspora. Se anunță un miting în Italia, la Roma, în fața parlamentului italian, între orele 15.00 și 19.00. Și în Statele Unite, la Los Angeles, se anunță proteste, la Consulatul României, de la ora 9.00.

recordul de participare s-a înregistrat în 5 februarie 2017: La ora 21.00, oamenii şi-au folosit telefoanele mobile pentru a lumina atmosfera în fiecare mare oraş al ţării. La ora 23.00, în Piața Victoriei din Capitală, numărul de protestatari din România ajungea la aproximativ 600.000, stabilind astfel un nou record din ultimii 25 de ani în România, iar alți circa 400.000 au manifestat în stradă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net