«N-am emoţii. M-am pregătit mult»
200.000 de elevi din clasa a IV-a au dat primul lor examen, cu subiecte la nivel naţional. Printre ei au fost şi copii cu părinţi celebri.
Fetiţa Adrianei Iliescu, femeia care a intrat în Cartea Recordurilor după ce a născut la vârsta de 67 de ani, a avut mari emoţii ieri, când a susţinut proba la Limba Română de la Evaluarea naţională. Eliza (9 ani), elevă în clasa a IV-a, s-a pregătit intens pentru primul examen din viaţa ei şi a avut un ajutor de nădejde în mama ei, care este profesor de Română.
„Astăzi (n.r. ieri), a fost o zi plină pentru Eliza. Acum, doarme. Se odihneşte după lucrare", ne-a spus, ieri după-amiază, Adriana Iliescu.
„Este foarte încântată de ce-a făcut la test. S-a pregătit mult după nişte caiete speciale. Din câte am văzut, a fost un test care a mers mai mult pe logică şi pe perspicacitate", ne-a explicat Adriana Iliescu. Astăzi, Eliza are test la Matematică, materia ei preferată. „Mi-a spus: «Mama, să ştii că n-am deloc emoţii!»", a încheiat Adriana Iliescu.
E primul an când şcolarii din clasele mici dau examene. Azi, este programată proba la Matematică pentru clasele a IV-a, de luni 2 iunie, încep Evalurările la clasele a II-a, iar în 5 iunie le vine rândul celor din clasele a VI-a.
Fiul Iulianei Marciuc are examen luni. David, fiul lui Adrian Enache şi al Iulianei Marciuc, este elev în clasa a II-a. „David va da aceste teste luni. El este fericit pentru că materiile lui preferate sunt Româna şi Matematica şi au simulat subiectele la şcoală. Am aflat că sunt teste fără note", a spus Iuliana Marciuc.
Monica Iagăr. „Testele sunt bune". Ayana, fiica cea mare a lui Cosmin Cernat şi a Monicăi Iagăr, e în clasa a VI- a şi are prima probă joia viitoare.
„Testele sunt bune, eu sunt de acord cu ele. Copilul meu merge la şcoală să înveţe. La teste trebuie să citeşti cu atenţie enunţurile. Nu sunt grele, trebuie doar să te concentrezi", ne-a spus Monica.