Nădlac-Arad: Autostrada blestemată. Lucrările au fost din nou oprite

Ultima actualizare:
Nelu Nicolae
Nelu Nicolae

După ce lucrările la primul lot al autostrăzii Nădlac-Arad au fost întrerupte, anul trecut, în octombrie, cei de la CNADNR au probleme şi la tronsonul doi. Încetarea construcţiei s-a făcut în urma rezilierii contractului cu firma românească Romstrade, controlată de Nelu Iordache, aflat în acest moment în arest.

Firma austriacă Alpine Bau Gmbh, cea care a câştigat licitaţia pentru realizarea drumului de 16,7 kilometri, a intrat în insolvenţă, luna trecută. Astfel că CNADNR a fost nevoită să rezilieze contractul de proiectare şi de execuţie cu austriecii, tocmai când autostrada era finalizată în proporţie de 85 la sută şi după ce constructorii au încasat 305 milioane de lei.

Contractul a fost reziliat în data de 09.07.2013, în conformitate cu prevederile din condiţiile contractuale. În perioada următoare, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va întreprinde măsurile necesare pentru demararea procedurilor de achiziţie a lucrărilor rămase de executat, astfel încât să nu fie puse în pericol criteriile de eligibilitate ale proiectului.

CNADNR trebuie să o ia acum de la început. Urmează procedurile de achiziţie a lucrărilor care au rămas de executat pe lotul doi al autostrăzii care va lega, la un moment dat, România de Ungaria. Acestea au un cost de 96 de milioane de euro. Vecinii se află deja la graniţă cu autostrada şi aşteaptă să se conecteze la drumul rapid din România. CNADNR are de licitat şi primul lot din autostrada Nădlac-Arad, de 22 de kilometri, după ce în luna octombrie 2012 s-a reziliat contractul cu Romstrade, firmă administrată de Nelu Iordache, trimis în judecată de DNA pentru delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.

Nelu Iordache, acuzat că a deturnat banii

Iordache este acuzat că ar fi deturnat 25 de milioane de lei din banii alocaţi construirii autostrăzii Nădlac-Arad. Banii au fost folosiţi pentru achitarea unor datorii ale firmelor lui Nelu Iordache, printre care şi compania de transport aerian Blue Air.

Nelu Iordache (foto: www.zf.ro)


    Nelu Nicolae
Nelu Nicolae


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image