Năstase a scăpat de puşcărie, nu şi de rana de la gât

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Când a fost scos pe targă din vila din strada Zambaccian şi dus în ambulanţă, în seara zilei de 20 iunie 2012, rana de la gât era ascunsă sub un fular de firmă. În schimb, când a ieşit de la Jilava, luni seară, nu s-a mai acoperit şi a lăsat să se vadă, pe partea stângă a gâtului, cicatricea operaţiei la care a fost supus o zi mai târziu, la Spitalul Floreasca.

Fostul premier a avut un moment de cădere psihică în ziua în care a aflat că a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, definitiv şi irevocabil. Chiar de faţă cu unul dintre poliţiştii veniţi să-l ridice din locuinţă, Năstase a apucat să-şi scoată pistolul şi să-l îndrepte asupra sa.

Traiectoria glonţului a fost deviată numai datorită intervenţiei prompte a poliţistului, care l-a împiedicat pe fostul premier să-şi zboare creierii.

Aşa că, singura rană a fost cea de la nivelul gâtului, leziune ce a necesitat intervenţie chirurgicală.

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv în 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. A fost încarcerat pe 26 iunie, după şase zile de spitalizare, în urma tentative de suicid. A ieşit din închisoare după 265 de zile, în seara zilei de 18 martie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
elg21 fantasy 4566021 jpg
Sfinxul jpeg
ploaie jpg
image png
mormant homer IOS jpg
image png
image png
maşini rechemate în service din cauza unor probleme Foto Honda jpg
image
image