Naşterea Maicii Domnului: Ce fac femeile fără copii
Pe 8 septembrie, creştinii serbează Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Prima sărbătoare mare din Anul Nou Bisericesc (care începe la 1 septembrie), este una dintre cele patru zile speciale dedicate Fecioarei Maria, alături de Intrarea în Biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Naşterea Maicii Domnului este o zi plină de însemnătate pentru creştini, care au tot felul de tradiţii şi superstiţii pe care le respectă. Sărbătoarea marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă şi anunţă începutul unor activităţii precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, semănatul grâului sau culesul viilor.
Naşterea Maicii Domnului: femeile care nu pot avea copii se roagă pentru dezlegarea pântecelor
Una dintre tradiţiile legate de Naşterea Maicii Domnului spune că femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage în această zi pentru dezlegarea pântecelor.
De atfel, istoricul sărbătorii spune că părinţii Fecioarei Maria, Ana şi Ioachim, nu puteau avea copii şi erau ironizaţi şi batojocoriţi. Ei au continuat însă să se roage lui Dumnezeu, dar, în al cinsprezecelea an al căsnicie lor, Marele Preot le-a refuzat public jertfa, numindu-i blestemaţi. Ana şi Ioachimau decis să se retragă pentru post şi rugăciune, Ioachim pe munte, iar Ana în casa lor. Atunci Îngerul Gavriil s-a arătat fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu.
Fecioara Maria este şi protectoarea tuturor mamelor, aşa că de Naşterea Maicii Domnului, femeile gravide se roagă pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos. Mai mult, pe ziua de 8 septembrie, mamele nu trebuie să lase pe foc o oală de mâncare, pentru a feri copiii de arsuri şi alte accidente casnice.
Naşterea Maicii Domnului: toamna îşi intră în drepturi
În credinţa populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă momentul în care toamna începe să îşi intre în drepturi. Acum păsările migratoare încep să îşi pregătească călătoria spre ţările calde, iar gâzele şi reptilele se retrag în pământ.
De pe 8 septembrie, vremea începe să se strice şi devine capricioasă şi răcoroasă, aşa cum e normal toamna. În această zi se da drumul culesului de vii, se bat nucii pentru a avea rod bogat şi anul viitor, se jupoaie coajă ulmilor şi se da startul targuilor şi iarmaroacelor de toamnă.