Nicușor Dan, despre problema termoficării în București: „Vom asigura stocuri pentru avarii”
Nicușor Dan, primarul Capitalei, a vorbit, luni seară, la un post de televiziune, despre problema termoficării în București, una dintre cele mai mari urgențe cu care se confruntă Capitala: lipsa apei calde și, la iarnă, lipsa căldurii din calorifere. El a declarat că, din păcate, conductele de apă nu pot fi acum, în pragul iernii, reabilitate, însă autoritățile vor asigura suficiente stocuri de apă în cazul apariției avariilor.
Nicușor Dan a declarat, luni seară, la B1TV, că administrația bucureșteană va asigura stocuri pentru avariile ce vor apărea în timpul sezonului rece în sistemul de furnizare a apei calde și a căldurii. Conductele vor putea fi reabilitate abia la primăvară, din bani europeni. Până atunci, ne vom descurca cum vom putea.
Nicușor Dan, despre problema termoficării: „Vom asigura stocuri, echipamente, instrumente
“Mandatul meu va începe undeva în jur de 10 octombrie, iarna o să înceapă pe 15 noiembrie, nu o să putem să schimbăm conducte în perioada asta. Ce pot să promit este că în acest interval vom asigura stocuri pentru avariile, care în mod sigur vor fi foarte multe, vom asigura echipamente, vom asigura instrumente de detecție a avariilor.
Pe problema termoficării sunt două probleme - una de fond, că trebuie să înlocuim inelul principal, durează mult, dar ne vom apuca în primăvară pentru că avem banii europeni, și una de intervenție rapidă când avariile se produc, până când vom rezolva problema mare de fond, și asta e ce pot să promit acum”, a spus Nicușor Dan, referindu-se la problema termoficării în București.