„No, bun, de data asta eu”. Emil Boc, la cules de chiștoace în centrul Clujului, unde fumatul este interzis în locuri publice
Emil Boc a ieșit în stradă cu mănuși și un pahar de carton pentru a aduna chiștoacele de țigări aruncate în centrul Clujului. Într-un oraș unde fumatul este interzis în spațiile publice, gestul primarului a fost însoțit de un avertisment ferm: urmează amenzi și nu sunt deloc mici pentru cei care nu respectă regulile.

Edilul le-a transmis și polițiștilor locali că, dacă nu identifică făptașii, vor fi ei cei care vor curăța orașul. Inițiativa vine în contextul în care Cluj-Napoca devine primul municipiu din România care impune o astfel de restricție antitabac.
Emil Boc, la cules de chiștoace în centrul Clujului
Emil Boc a ieșit în centrul Clujului „înarmat” cu mănuși și un pahar de carton pentru a strânge chiștoacele din centrul Clujului, singurul oraș din România unde fumatul în locuri publice este interzis.
Edilul a fost filmat în timp ce aduna resturile de tutun din zona centrală a orașului, într-o acțiune menită să-i responsabilizeze atât pe localnici cât și pe turiști, dar și pe polițiști.
Într-o postare pe TikTok, Boc a transmis clar că viitoarele abateri nu vor mai fi tolerate, iar amenzile vor fi aplicate fără ezitare.
„Haideți să facem Clujul și mai curat. Haideți să spunem stop aruncării chiștoacelor de țigări pe stradă. Mă aflu în centrul Clujului, în buricul târgului, kilometrul zero al orașului și nu e normal să avem chiștoace de țigări pe jos și mai ales la rădăcina copacilor. Uitați ce avem aici pe jos”, spune Boc în filmare, arată Cluj24.
„De data asta, mă pun eu să le ridic, mi-am luat mănușă, curăț chiștoacele de aici de pe jos și le pun să le aruncăm la gunoi. Uite, e plin de chiștoace pe jos, plin de chiștoace în centrul Clujului, dragii mei”.
„No, bun, de data asta eu!”
Primarul a trecut la treabă și a început să adune chiștoacele împrăștiate pe jos, dar a avut și un avertismentul direct:
„No bun, de data asta, am strâns eu chiștoacele de pe jos. Data viitoare, cei care aruncă chiștoace pe jos, amendă între 500 și 1.000 de lei. Nu-i de glumă, venim cu chitanțierul.”
Primarul i-a luat în vizor și pe polițiștii locali: dacă nu vor identifica și sancționa persoanele care murdăresc domeniul public, vor fi puși ei înșiși să facă curat.
„Dacă nu îi găsesc pe cei care aruncă pe jos, cei care au obligația să îi prindă pe cei care aruncă pe jos, adică colegii mei de la poliția locală, vor face ei curățenie în locul meu.
De data asta am făcut eu, de data viitoare, faceți dumneavoastră. Haideți, cu gesturi mici, să facem Clujul curat și mai curat decât este, că nu degeaba avem steagul ăsta al Uniunii Europene, să arătăm că putem fi europeni, un oraș care merită se fie de nota zece, pentru că oamenii sunt de nota 10. Hai să facem curățenie”, a conchis edilul.