Noul sistem de vouchere de vacanță le face probleme românilor. Rezervări mai puține și hotelieri în dificultate
Introducerea noului sistem de vouchere de vacanță în 2025 generează un val de nemulțumiri și efecte negative în lanț, atât pentru românii care obișnuiau să-și petreacă concediile în țară, cât și pentru operatorii din industria ospitalității.

Obligativitatea unei contribuții de 50% din partea beneficiarilor și procedura complicată de decontare determină scăderea drastică a rezervărilor în stațiuni.
Spre deosebire de anii anteriori, când voucherele erau oferite direct, anul acesta bugetarii trebuie mai întâi să achite un sejur de minimum 1.600 de lei din fonduri proprii.
Ulterior, pot solicita rambursarea celor 800 de lei acordați de stat, prezentând o factură și o declarație pe propria răspundere. Mulți români sunt însă reticenți să dea sume mari de bani, în special în contextul economic actual.
„Cu siguranță vom vedea mai puțini care vor accesa acest sistem. Le este frică să-și asume că vor achita și nu intră cumva în vreun conflict și apoi le vor fi reținuți acei bani”, avertizează Cristian Bărhălescu, președintele ANAT Sud-Est.
Scădere vizibilă a numărului de turiști
Efectele sistemului se resimt deja: în stațiunile balneare și pe litoral, numărul turiștilor este semnificativ mai mic comparativ cu iunie 2024. „Înregistrăm dificultăți. Pentru luna iulie, anul trecut, rata de ocupare era cu circa 10-15 procente mai mare”, declară Iulian Tenie, manager de hotel, potrivit ProTV.
Gradul de ocupare pe litoral a scăzut aproape la jumătate în unele locuri. „Este de 20% acum față de 40% anul trecut”, explică Ciprian Bungău, director de hotel. La pensiunile din țară, situația este și mai gravă. În Băile 1 Mai, nivelul rezervărilor a scăzut de la 50-60% în iunie 2024, la doar 20% în prezent. „Foarte prost, n-avem nici măcar programat august. Nu este nimic”, spune Paul Hîrcă, proprietar de pensiune.
Turiști mai puțini, vacanțe mai scurte sau anulate
În lipsa sprijinului consistent din partea statului, mulți români au renunțat la vacanțele în țară sau și-au redus durata concediului. „Mult mai mică față de anul trecut” este suma primită prin vouchere, spune un beneficiar. „Pentru ăia 800 de lei, decât să tot dea cu subsemnatul, mai bine renunță”, confirmă un alt turist.
Corina Martin, reprezentantă a Federației Patronatelor din Industria Ospitalității, subliniază impactul la nivel național: „Toată masa de bugetari care ar fi venit în vacanță iau în calcul acum să renunțe la vacanța lor în România, pe litoralul românesc”.


































