Noutăți despre pensii și pensionari. În 10 ani nu vor mai fi bani pentru bătrâni

Ultima actualizare:

    Populația României va îmbătrâni din ce în ce mai mult
Populația României va îmbătrâni din ce în ce mai mult

Puneți bani depoarte pentru bătrâneți liniștite! Satisticile arată că în zece ani sistemul public nu va mai putea susține viitorii pensionari. Populația este în scădere, iar deficitul în creștere.

În România, sunt în prezent, 5,2 milioane de pensionari, dintre care 4,6 fac parte din sistemul de asigurări sociale.

Dintre aceștia, 3,5 milioane au ieșit din activitate la limită de vârstă, în timp ce 1,6 milioane primesc pensie înainte de vreme.

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), cei mai mulți, 558,750, au pensie de invaliditate, 493,299, de urmași, iar restul s-au pensionat anticipat.

Din aceeași sursă aflăm că, la finele lunii februarie, pensia medie a fost de 1,072 lei pentru cei care au stagiul complet de cotizare, în timp ce venitul mediu al celor care au ieșit cu cinci ani mai devreme din câmpul muncii a fost mai mare: de 1,273 lei.

Invalizii primesc în medie 609 lei, iar urmașii 558 de lei. În următorii ani, nici banii ăștia nu vor mai fi.

Specialiștii spun că peste zece ani sistemul public de pensii se va prăbuși, din cauza faptului că populația îmbătrânește, iar natalitatatea scade.

În 2050, vom fi puțin peste 16 milioane de locuitori

Dacă anul trecut, țara noastră avea 19,7 milioane de locuitori, în 2050 vom fi doar 16, 4 milioane. Studiile demografice arată că populaţia va scădea până în 2060 cu 7,2 milioane de persoane şi scăderea cea mai semnificativă  se va înregistra la grupele de vârstă 30-44 ani. Populaţia de 60-74 ani va fi în uşoară scădere, iar la grupa de vârstă 80-85 ani şi peste se va înregistra o  creştere mai mare.

Iar acest lucru se traduce prin puțini angajați și mulți bătrâni. Numărul  pensionarilor va ajunge la aproximativ 7 milioane, fără cei ieşiţi pe caz de boală sau care primesc pensie de urmaş, potrivit unui studiu al Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.

Astfel, pensia de la stat nu va mai putea reprezenta un venit din care să se poată trăi decent.

Deficitul la Pilonul I a început să se resimtă deja. Într-un an a crescut de la 14 miliarde de lei (2017), la 17, 2 miliarde de lei (2018).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net